Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali

Autor: Anca Flondor

Publicat: 02-04-2026 13:31

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Echipa patronată de Dan Șucu a avut un deficit uriaș pe anul trecut reiese din raportul financiar. Nu a câștigat niciun trofeu, a ratat și prezența în cupele europene și a înregistrat un deficit de 6,7 milioane de euro.

Echipa a avut venituri de aproape 12 milioane de euro, dar cheltuielile au fost de 18,7 milioane de euro.

Acesta este cel mai mare deficit înregistrat de o echipă cu pretenții la cupele europene din SuperLiga. Rapid este urmată de CFR Cluj, care are un deficit de 5,8 milioane de euro

Giuleștenii sunt pe minus pentru a treia oară la rând după ce Șucu a preluat clubul. În anul 2023, atunci când echipa a fost preluată de omul de afaceri, deficitul a fost de 3,8 milioane de euro, iar în 2024 de 3,9 milioane de euro.

Veniturile Rapid în 2025:

3,4 milioane de euro (sponsorizări și publicitate)

2,3 milioane de euro (bilete)

2,2 milioane de euro (drepturi TV)

2,1 milioane de euro (alte venituri din exploatare)

1,4 milioane de euro (activități comerciale)

0,46 milioane de euro (bani de la UEFA)

Cum s-a descurcat Gigi Becali

Echipa lui Gigi Becali s-a descurcat foarte bine. Cu venituri totale de 28 de milioane de euro, după parcursul în cupele europene și câștigarea titlului în Superliga. Doar de la UEFA a primit 12 milioane de euro.

Campioana României a câștigat 6,6 milioane de euro doar din vânzarea biletelor la meciurile cu Manchester United, PAOK Salonic și Olympique Lyon.

A mai primit câte 3,3 milioane de euro din drepturi TV și sponsorizări. La toate acestea se mai adaugă venituri din exploatare și transferuri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri