Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri două legi, una dintre ele vizând aderarea României la convenţii şi protocoale referitoare la Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a promulgat Legea pentru aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea unei Organizaţii Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptată la Paris la 1 iulie 1953, astfel cum a fost modificată, la Protocolul financiar anexat Convenţiei pentru înfiinţarea unei Organizaţii Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptat la Paris la 1 iulie 1953, şi la Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptat la Geneva la 18 martie 2004.
O altă lege promulgată se referă la ratificarea Acordului privind cooperarea în domeniul apărării dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare, semnat la Alger la 7 decembrie 2015.
Decrete semnate de preşedintele Klaus Iohannis
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

549
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
549

371
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
371

834
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
834

40
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
40

430
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
430

1.646
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
1.646

887
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
887

1.279
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.279

1.869
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.869

3.346
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
3.346

4.291
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
4.291

1.741
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.741

700
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
700
















Comentează