Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, modificările aduse Legii 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, după ce Parlamentul a modificat proiectul respectiv, în conformitate cu observaţiile formulate în cererea de reexaminare.
Totodată, preşedintele a semnat şi decretele privind eliberarea din funcţie a trei procurori, ca urmare a pensionării, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Este vorba despre: Toma Gheorghe, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni; Constantin Cristian Ichim, de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul teritorial Braşov; Marinela Arginteanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
În noiembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis solicita Parlamentului reexaminarea legii privind regimul armelor şi al muniţiilor. El arăta că aceasta instituie reglementări care asigură transpunerea în legislaţia internă a dispoziţiilor Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/69 de stabilire a specificaţiilor tehnice pentru armele de alarmă şi de semnalizare în temeiul Directivei 91/477/CEE a Consiliului privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, precum şi prevederi care stabilesc cadrul legal naţional pentru punerea în aplicare a Regulamentului delegat UE 2019/686, notează Agerpres.
Şeful statului menţiona că modificarea dispoziţiilor alin. 1 art. 14 din Legea nr. 295/2004, în sensul relaxării condiţiilor de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale pentru persoanele condamnate definitiv sau care au calitatea de inculpaţi, "nu este oportună, îndepărtându-se de la scopul urmărit" de legislaţia europeană în materie.
Pe 25 mai, Senatul a reexaminat proiectul de lege, iar din actul normativ a fost eliminată prevederea potrivit căreia autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor care "nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, ameninţare, şantaj, braconaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor".
De asemenea, a fost eliminată prevederea conform căreia autorizaţia de procurare a armelor letale "se acordă persoanelor care nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, braconaj, ameninţare, şantaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor".
Pe 13 octombrie, proiectul a fost adoptat în aceeaşi formă şi de către Camera Deputaţilor, for decizional.
Decrete semnate de Klaus Iohannis: Președintele a promulgat legea referitoare la condițiile de acordare a permisului de port armă
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

37
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
37

331
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
331

1.585
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.585

63
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
63

5.067
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.067

3.061
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.061

2.261
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.261

3.557
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.557

3.585
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.585

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.491
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.491

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132

725
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
725














Comentează