Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a anunţat luni apropiata redeschidere a frontierelor americane pentru cetăţenii europeni din spaţiul Schengen, britanici, irlandezi, precum şi pentru brazilieni cu începere de la 26 ianuarie, înainte de a fi contrazis imediat de purtătoarea de cuvânt a viitorului preşedinte Joe Biden, comentează AFP preluat de agerpres.
"Nu este momentul să ridicăm restricţiile privind deplasările internaţionale", a declarat pe contul său de Twitter Jen Psaki care urmează să intre oficial în funcţie miercuri ca purtătoare de cuvânt a noului preşedinte Joe Biden.
Mesajele au fost scrise la câteva minute doar după anunţul deciziei lui Donald Trump, justificată prin introducerea, de la aceeaşi dată, a obligaţiei de a prezenta un test negativ pentru diagnosticarea COVID-19 la intrarea pe teritoriul american.
Pentru a încetini răspândirea pandemiei, Donald Trump a închis frontierele SUA pentru 26 ţări din spaţiul Schengen la 11 martie, apoi pentru Regatul Unit şi Irlanda la 14 martie, iar pentru Brazilia la 24 mai.
"La recomandarea echipei noastre medicale, viitoarea administraţie nu intenţionează să ridice aceste restricţii la 26 ianuarie", a scris Jen Psaki pe Twitter. "De altfel", a adăugat ea, "avem în vedere înăsprirea măsurilor de sănătate publică aplicate călătoriilor internaţionale pentru a lupta mai mult împotriva răspândirii COVID-19".
Acesta este un nou episod dintr-o tranziţie fără precedent în istoria recentă a Statelor Unite, preşedintele în exerciţiu Donald Trump intenţionând să îşi limiteze la minim contactul cu echipa lui Joe Biden.
De altfel, miercuri, Donald Trump prevede să părăsească Washingtonul înainte de ceremonia de învestire a succesorului său.
Declarații contradictorii între Administrația Trump și viitoarea Administrație Biden privind deplasările internaționale
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

0
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
0

334
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
334

1.161
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
1.161

77
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
77

1.544
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
1.544

23
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
23

38
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
38

1.108
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.108

139
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
139

763
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
763

1.855
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.855

108
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
108

2.931
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.931
















Comentează