Majoritatea deputaţilor greci au aprobat vineri seară viitoarea aderare a Macedoniei de Nord la NATO, ultima etapă a acordului greco-macedonean asupra schimbării numelui micului stat vecin din Balcani, relatează AFP preluată de Agerpres.
Parlamentul de la Atena a votat pentru ratificarea "protocolului privind aderarea la NATO a Macedoniei de Nord", cu 153 de voturi pentru, 140 contra şi o abţinere.
"Doresc să urez bun venit Macedoniei de Nord, o ţară prietenă a Greciei, o ţară care trebuie să fie un aliat în eforturile noastre pentru a instala securitatea, stabilitatea şi pacea în regiune", a declarat premierul Alexis Tsipras în faţa deputaţilor. "Istoria ne va judeca. Cred că ne-am îndeplinit datoria patriotică", a spus el chiar înainte de vot.
Ambasadorii celor 29 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice au semnat miercuri protocolul de aderare a Macedoniei la Alianţa Nord-Atlantică, un pas important către acceptarea ţării balcanice drept al 30-lea membru al organizaţiei.
Atena s-a opus până în prezent acestei aderări cât timp Macedonia nu îşi schimbă numele. Cele două ţări au semnat în iunie acordul zis de la Prespes (sau Prespa) care schimbă numele Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în "Republica Macedonia de Nord".
Parlamentele macedonean şi grec au adoptat succesiv acest acord care pune capăt unei dispute diplomatice de aproape 30 de ani între cele două ţări. În baza acordului, deputaţii greci trebuiau să voteze acordul privind aderarea Macedoniei de Nord al NATO şi să notifice Skopje despre votul lor.
Macedonia de Nord poate de acum să notifice schimbarea numelui său la ONU care o va adopta.
Aderarea Macedoniei de Nord la NATO va deveni efectiva după ce toate statele membre vor ratifica protocolul. Procesul a durat un an în cazul Muntenegrului.
Obiectivul este aderarea odată cu summitul NATO din decembrie de la Londra, dar Macedonia de Nord urmează în principiu să participe ca "invitată" la o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO, în aprilie, la Washington
Decizie istorică a Parlamentului de la Atena - Grecia a aprobat aderarea Macedoniei de Nord la NATO
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

165
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
165

27
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
27

2.798
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
2.798

1.441
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
1.441

49
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
49

64
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
64

3.117
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.117

2.356
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.356

2.772
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.772

2.831
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.831

6.669
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.669

3.068
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.068

86
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
86
















Comentează