Cluburile Olympique Lyon (prima ligă) şi Paris FC (liga a doua) au fost excluse din Cupa Franţei după ce partida disputată luna aceasta de cele două, în 32-imile de finală ale competiţiei, a fost întreruptă din cauza violenţelor produse de suporteri, a anunţat, luni, Federaţia Franceză de Fotbal (FFF), citată de Reuters.
La pauza meciului din 17 decembrie, la scorul de 1-1, pe stadionul parizian Charlety, suporterii celor două echipe s-au luat la bătaie, unii dintre ei intrând pe gazon şi aruncând cu torţe unii în alţii.
A fost cel mai recent meci cu incidente din fotbalul francez în acest sezon, fapt care l-a determinat pe preşedintele FFF, Noel Le Graet, să afirme că este ''dezastruos'' şi ''ruşinos''.
Comisia de disciplină a FFF a amendat clubul Olympique Lyon cu 52.000 de euro, iar gruparea Paris FC a fost sancţionată cu o amendă de 10.000 de euro.
Suporterilor lui OL le-a fost interzis accesul pe stadioane la meciurile din deplasare pentru restul sezonului.
Lyon a primit o sancţiune cu suspendare pentru sezonul viitor al Cupei Franţei, care va fi activată şi echipa exclusă dacă suporterii săi se vor mai face vinovaţi de violenţe care vor avea ca rezultat întreruperea unui meci.
OL a fost penalizată cu un punct în Ligue 1 după meciul de acasă cu Olympique Marseille, care a fost întrerupt după ce Dimitri Payet (Marseille) a fost lovit în cap cu o sticlă de apă aruncată din tribune.
După excluderea echipei din Lyon din Cupa Franţei, OGC Nice s-a calificat direct în optimile de finală.
Decizie drastică luată de Federaţia Franceză de Fotbal. Olympique Lyon şi Paris FC au fost excluse din Cupa Franţei
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

86
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
86

12
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
12

19
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
19

134
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
134

22
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
22

19
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
19

4.018
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.018

9
Atletico Madrid – Getafe 1-0
9

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

13
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
13

58
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
58

38
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
38















Comentează