Bulgaria va primi aproximativ 15 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru a combate criza coronavirusului, dintre care suma de 3,3 miliarde de euro va trebui să fie rambursată în 30 de ani, a declarat marţi ministrul de externe bulgar Ekaterina Zaharieva, potrivit novinite.com.
"După numeroase crize, Uniunea Europeană iese mai puternică. Pentru prima dată, Bruxellesul oferă acest fond de redresare în valoare de 750 de miliarde euro - 500 de miliarde euro în granturi, 250 de miliarde euro în credite. Acest lucru arată încă o dată gradul ridicat de integrare a politicilor noastre'', a spus Zaharieva.
Potrivit şefei diplomaţiei bulgare, fiecare ţară membră a UE trebuie să prezinte o propunere de utilizare a fondurilor respective.
''Sunt convinsă că acest plan în Bulgaria va fi elaborat în consultare cu mediul de afaceri'', a continuat Ekaterina Zaharieva.
Ea a menţionat că circulaţia în Europa revine treptat la normal. "Întâi cu ţările vecine, apoi cu ţările cu riscuri (epidemiologice) similare şi sperăm la următoarea etapă, după 15 iunie - restabilirea deplină a liberei circulaţii în interiorul Uniunii Europene'', a spus ea.
Zaharieva a reamintit că începând de luni, 1 iunie, Bulgaria a ridicat măsurile de izolare pentru 29 de ţări.
De la 15 iunie, în UE, se restabileşte complet libera circulaţie, anunţă şefa diplomaţiei bulgare
Articole Similare

2.652
Flagelul violenței extreme în rândul minorilor români scapă de sub control: Atacuri grave comise în Austria și Germania
2.652

8.954
Scandal uriaș în Marea Britanie: Români acuzați de 'escrocherie la scară industrială'; parlamentarii cer anchetă pentru fraude universitare de 13 miliarde de lire
8.954

102
Oana Țoiu merge la Londra pentru întâlniri cu oficialii britanici și cu românii din Regat
102

5.201
Afacerist român, găsit mort în munți după două săptămâni de la dispariție: Trupul, descoperit într-o zonă sălbatică din Italia
5.201

1.986
Atenţionare de călătorie: Germania - zboruri anulate pe Aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza condiţiilor meteo
1.986

2.191
Român din Germania, creierul unei mega-rețele internaționale de hoți de SUV-uri: Cum ajungeau în containere spre Asia, după ce erau 'săltate'
2.191

3.444
Au furat 'aur cu aripi' de peste 2 milioane de euro: Condamnări-record la închisoare pentru românii din dosarul 'campionilor dispăruți' și despăgubiri uriașe
3.444

6.037
VIDEO Moment viral în limba română, în direct la o televiziune spaniolă: Fotbalist celebru, 'nimicit' de cuvintele românești
6.037

1.173
Români ademeniți cu joburi și transformați în cerșetori în Atena: Mega-rețea, anihilată în Grecia
1.173

13.261
Alarmă în Europa, se schimbă ierarhia: Țara cu peste un milion de români devine 'cea mai rea țară din Europa'
13.261

37
Romania Opens Honorary Consulate in Grenada to Strengthen Bilateral Relations
37

1.655
Inginer român, mort după ce a fost strivit de o placă de metal, într-o fabrică din Milano; alt român, în stare critică
1.655

1.553
Anchetă de securitate majoră: Român arestat pentru atacuri asupra navelor militare. Suspiciuni de sabotaj în Marina Germană
1.553

















Comentează