Protestele antiguvernamentale continuă în Iran pentru a 14-a noapte consecutivă. Cu toate acestea, de ieri seară, doar un număr limitat de imagini și videoclipuri au ajuns la publicul global, scrie Euronews.
Iranul se află acum sub o blocare aproape completă a internetului de mai bine de două zile, limitând dramatic capacitatea cetățenilor iranieni de a comunica cu lumea exterioară și lăsând o mare parte din ceea ce se întâmplă în interiorul țării învăluită în incertitudine.
„Ființele umane sunt membre ale unui întreg, create dintr-o singură esență și suflet. Dacă un membru suferă, ceilalți membri vor rămâne neliniștiți. Dacă nu ai compasiune pentru suferința umană, nu poți păstra numele de om.” - Saadi Shirazi, poet persan din secolul al XIII-lea
De aseară, doar un număr limitat de imagini și videoclipuri au ajuns la publicul global. Cu toate acestea, aceste fragmente sugerează că, în ciuda întreruperii conexiunii, determinarea protestatarilor rămâne neschimbată. Mai mult, observatorii spun că întreruperea conexiunii la internet a intensificat sentimentul de urgență și a sporit riscurile la fața locului.
În mai multe clipuri care au circulat înainte de întreruperea conexiunii, un slogan apărea în repetate rânduri: „Nu ne mai este frică. Vom lupta”.
Mulți iranieni subliniază că sentimentul de a riposta nu a apărut peste noapte, ci este rezultatul a 47 de ani de represiune, umilință, dificultăți economice și reducerea la tăcere a disidenților.
Susținătorii protestelor susțin că aceasta este vocea unei generații care a fost mult timp redusă la tăcere și care acum cere să-și recâștige demnitatea și dreptul la un viitor, iar lumea ar trebui să o asculte.
De ce momentul este important
Analiștii observă că momente precum acestea, când comunicarea este întreruptă, au fost întotdeauna printre cele mai periculoase. Când imaginile, mărturiile în direct și verificările independente dispar, autoritățile sunt supuse unui control public mai redus.
Ce se va întâmpla în următoarele ore poate determina:
dacă protestele vor continua să se răspândească sau dacă vor fi reprimate violent,
dacă forțele de securitate se vor abține sau se vor mobiliza pe deplin,
dacă atenția internațională va acționa ca o frână sau dacă absența acesteia va permite escaladarea conflictului.
Observatorii spun că accentul nu se pune pe prezicerea modului în care se vor termina evenimentele, ci pe recunoașterea punctelor critice de cotitură. Experiențele din trecut din Iran sugerează că perioadele de tăcere forțată au fost adesea însoțite de escaladări bruște ale violenței.
Creativitatea ca formă de rezistență și sfidare
În ciuda cenzurii, iranienii au folosit expresia creativă ca formă de rezistență împotriva opresiunii și cenzurii.
Printre actele simbolice de rezistență se numără:
utilizarea unei porumbei albe ca simbol al libertății Iranului,
îndepărtarea emblemei Republicii Islamice de pe steagul iranian, înlocuind-o cu simbolul mai vechi al Leului și Soarelui,
și tributuri vizuale puternice inspirate de un bărbat care, în prima zi a protestelor, a stat neînarmat pe pământ, în fața forțelor de securitate.
O imagine, în special, a avut un impact profund. Dintr-un alt unghi al camerei, se poate vedea o mulțime așezată în spatele lui și apoi, aproape incredibil, ofițerii de securitate se așează și ei, coborând la același nivel.
Imaginea poate părea suprarealistă, mai ales în lumina unei declarații oficiale a armatei care reafirmă loialitatea sa militară față de Liderul Suprem. Dar la fel au fost și multe dintre evenimentele din ultimele zile.
Nu cu mult timp în urmă, ceea ce se întâmplă acum ar fi părut de neimaginat. Cu toate acestea, a devenit realitate.
Forțele de securitate: vor rămâne unite sau se vor diviza?
O întrebare cheie care rămâne este dacă protestele în curs ar putea crea diviziuni în cadrul forțelor de securitate, determinând unii soldați să se alăture publicului.
Comentariile făcute de președintele SUA, Donald Trump, în care laudă protestatarii din orașe precum Mashhad, locul de naștere al Liderului Suprem al Iranului, împreună cu afirmațiile privind retragerea forțelor de securitate, au alimentat speculațiile. Confirmările independente rămân limitate, dar analiștii observă că dificultățile economice afectează soldații și familiile lor la fel de mult ca și civilii.
În același timp, alții avertizează împotriva concluziilor premature. Unii cred că Garda Revoluționară Islamică (IRGC) ar putea decide că numai o intervenție pe scară largă poate restabili controlul, chiar cu riscul unei tensiuni interne mai profunde.
„Nu există încă semne clare ale unei schimbări decisive în echilibrul de putere”, a declarat un analist regional. „Sistemul ar putea alege represiunea prelungită în locul colapsului, chiar dacă acest lucru duce la instabilitate pe termen lung”.
Adăugând la îngrijorări, rapoarte neverificate au dezvăluit implicarea forțelor proxy ale Iranului, inclusiv a membrilor Forțelor de Mobilizare Populară din Irak (Hashd al-Shaabi), în eforturile de a suprima protestele.
Deși astfel de afirmații sunt dificil de verificat în condiții de blocaj informațional, analiștii observă că utilizarea forțelor non-naționale are precedente istorice. Aceasta este adesea utilizată ca o modalitate de a reduce ezitarea atunci când autoritățile sunt reticente să ordone cetățenilor să tragă asupra propriului popor.
Reza Pahlavi și o „schimbare de strategie”
Un alt factor esențial care modelează realitatea actuală a Iranului este răspunsul public fără precedent la un apel lansat de Reza Pahlavi, prințul moștenitor și fiul ultimului monarh al Iranului.
În urma demonstrațiilor masive, el a îndemnat iranienii să rămână în stradă, formulând în mod explicit obiectivul de a prelua și menține controlul asupra centrelor orașelor.
În același timp, el i-a cerut lui Donald Trump să fie pregătit să ia măsuri în sprijinul poporului iranian. El a făcut apel și la sectoarele economice cheie, în special petrolul și energia, să participe la greve la nivel național, o mișcare care reia o strategie utilizată în ultimele luni ale domniei tatălui său, în 1979.
Pentru mulți iranieni, această strategie are o rezonanță istorică profundă. În 1978-1979, grevele din industriile strategice au jucat un rol crucial în slăbirea statului. Nu este clar dacă o abordare similară poate avea succes în condițiile de securitate actuale, dar analiștii spun că apelul în sine semnalează convingerea că situația a ajuns într-o fază decisivă.
Tăcerea ca act politic
În cultura politică actuală, mulți activiști susțin că tăcerea nu este neutră. Ea este adesea interpretată ca o acceptare tacită a status quo-ului și, prin extensie, a represiunii.
Din acest motiv, protestatarii insistă asupra importanței reacțiilor internaționale și subliniază că acestea nu se pot limita la declarații de îngrijorare. În schimb, ei susțin că vizibilitatea, presiunea și măsurile concrete sunt cele mai importante.
Ei avertizează că ceea ce se întâmplă în Iran nu va rămâne în interiorul granițelor sale. Va influența stabilitatea regională, modelele de migrație, piețele globale de energie și credibilitatea valorilor pe care multe guverne occidentale pretind că le susțin. Așa cum scria poetul Saadi cu secole în urmă, suferința umană este indivizibilă.
Comentează