Date revoltătoare de la INS: Numai 63% dintre românii cu drept de muncă sunt angajați

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 15-09-2025 09:40

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

România se confruntă cu un deficit imens la bugetul de stat, iar datele care vin de la INS sunt revoltătoare. Numai puțin peste 63% din românii cu drept de muncă sunt angajați.

În trimestrul II 2025, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,3%, în creștere față de trimestrul anterior. Populaţia activă a României era de 8.222,8 mii persoane, din care 7.733,0 mii persoane erau ocupate și 489,8 mii persoane erau şomere, potrivit INS.

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în trimestrul II al anului 2025, de 63,3%, în creștere cu 0,6 puncte procentuale faţă de trimestrul I 2025, scrie Mediafax.

Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,6%, faţă de 54,8% la femei) şi la persoanele din mediul urban (69,3% faţă de 57,1% în mediul rural).

Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 18,7%.

Rata şomajului în trimestrul II 2025 a fost de 6,0%, ȋn scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată în trimestrul I 2025.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,1 puncte procentuale (6,0% la bărbaţi, faţă de 5,9% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 6,4 puncte procentuale (9,4% în mediul rural, faţă de 3,0% în mediul urban).

Pe grupe de vârstǎ, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,9%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri