Tulcenii care locuiesc în cartierele Vest şi Dalas din municipiu, au venituri mici şi vor un loc de muncă pot participa la cursuri de formare profesională şi pot primi în timpul acestora până la 3.600 de lei, se arată într-un anunţ al Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială (DAPS) din cadrul Primăriei Tulcea, conform agerpres.
Cursurile au o durată de la două luni şi jumătate până la patru luni şi jumătate, iar pentru participarea la cursurile de brancardier, cameristă, pavator, ajutor de bucătar, lucrător în comerţ, îngrijitori bătrâni la domiciliu, sudor electric şi agent securitate, fiecare beneficiar va primi o subvenţie de 1.800 lei.
De asemenea, pentru cursurile de infirmieră, bucătar, instalator instalaţii de ventilaţie şi condiţionare, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, maşinist la maşini pentru terasamente, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, fiecare cursant va primi suma de 3.600 lei.
"Până acum, aproape 50 de persoane şi-au depus dosarele complete pentru a participa la aceste cursuri. Alte persoane îşi completează acum dosarele. Perioada de înscriere la cursuri se va încheia atunci când toate cele 140 de locuri vor fi ocupate. Nu mă aşteptam să fie atât de mulţi tulceni care îşi doresc să participe la aceste cursuri", a declarat pentru AGERPRES directoarea DAPS, Ştefana Zibileanu.
Înscrierile la cursuri se fac la sediul DAPS, de luni până joi, între orele 8,00 şi 6,00, iar vineri, între orele 8,00 şi 14,00.
Cursurile vor începe cel mai devreme la finele primului trimestru al anului viitor şi se vor desfăşura în cadrul proiectului "Servicii integrate pentru viitor", finanţat din fonduri europene.
Obiectivul general al proiectului început în anul 2019 este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunitatea marginalizată Cartier Vest din municipiul Tulcea, prin implementarea de măsuri integrate, multi-sectoriale, inserţia pe piaţa muncii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 13.025.371,31 lei, iar acţiunile din cadrul acestuia ar urma să se încheie în luna iulie a anului viitor.
DAPS Tulcea oferă cursuri de formare profesională şi pot primi în timpul acestora până la 3.600 de lei
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

14
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
14

1.960
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
1.960

1.512
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.512

541
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
541

3.316
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
3.316

2.375
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.375

1.541
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.541

1.259
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.259

3.143
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
3.143

1.178
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.178

671
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
671

1.111
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.111

1.926
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.926
















Comentează