România se află din nou pe primul loc între statele membre ale Uniunii Europene la neîncasarea TVA, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat joi care arată, de asemenea, că ţara şi-a adâncit în 2019 pierderile din TVA, cu şase miliarde de lei, faţă de anul precedent, conform agerpres.
Potrivit Comisiei Europene, în 2019 cele mai mici deficite de încasare a TVA din UE s-au înregistrat în Croaţia (1%), Suedia (1,4%) şi Cipru (2,7%), iar cele mai mari în România (34,9%), Grecia (25,8%) şi Malta (23,5%).
"Deficitul de încasare a TVA al României s-a înrăutăţit în 2019, ajungând la 35,16 miliarde lei, după ce avusese loc o ameliorare în 2018 faţă de 2017. Practic, bugetul României nu colectează peste o treime din TVA cuvenită sau 3% din PIB, însemnând circa jumătate din deficitul pe care se estimează că bugetul îl va avea în acest an. Cred că se pot face progrese mari la colectarea taxei prin informatizarea ANAF. De exemplu, în 2022 va demara raportarea prin fişierul standard de audit fiscal (SAF-T) care a dat rezultate în alte state. Însă efectele acestei schimbări în raportare nu se vor vedea mai devreme de 2024, după ce majoritatea contribuabililor se vor înrola în noul sistem", a explicat Daniel Anghel, partener şi liderul serviciilor fiscale şi juridice, PwC România.
Conform rapoartelor Comisiei Europene, începând din 2015, România a ocupat primul loc, în fiecare an, între statele membre, având cel mai mare decalaj de TVA. "În ultimii doi ani, ANAF a făcut câţiva paşi importanţi. Există un pachet de măsuri integrate a cărui implementare a început în 2020 şi ar trebui să vedem deja unele rezultate anul viitor", spune Daniel Anghel.
Anual, Comisia Europeană monitorizează deficitul de încasare a TVA (VAT Gap) înregistrat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, indicator calculat ca diferenţa dintre veniturile din TVA preconizate a fi încasate şi cele efectiv încasate la bugetele statelor. Deficitul de încasare a TVA are în vedere pierderile de TVA înregistrate din evaziune, fraudă, insolvenţe, faliment, erori administrative, obţinerea de avantaje fiscale necuvenite.
PwC este o reţea de firme prezentă în 159 de ţări cu mai mult de 295.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.
Daniel Anghel, PwC România: În 2022 va demara raportarea prin fişierul standard de audit fiscal, astfel putem face progrese mari la colectarea TVA
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

0
România urcă în „liga mare” a economiilor și premește 'undă verde' pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE)
0

0
Primul Centru European pentru Securitate Economică, Tehnologie și Reziliență, o inițiativă Aspen România, lansat la Bruxelles
0

3
Avram: „Protecția mediului trebuie să devină un motor al dezvoltării economice, nu o frână”
3

10
Raport OCDE despre România: percepție pozitivă privind combaterea corupției, în contrast cu realitățile interne
10

26
COBRA II — La Datorie, Blindate ajung în Serviciu, Producția Românească pe Cale să Înceapă
26

2.131
Bucureștiul, parteneriat istoric cu Beijingul: produsele agricole din România intră pe o piață imensă
2.131

11
Vodafone Business și Stup dedică antreprenorilor o zi pentru transformare digitală: V-Boost Day
11

1.687
Statul face mutarea decisivă pentru salvarea Azomureș: legea care ar putea opri concedierea a peste 1.000 de oameni
1.687

68
Datoria externă a României continuă să crească: aproape 2 miliarde de euro în plus într-o singură lună
68

152
Malaezia denunță acordul comercial cu SUA: Este "nul şi nevalabil"
152

1.700
Bolojan, OCDE și mamele - România are nevoie de politici pro-familie, nu de contabilitate rece pe spinarea natalității
1.700

2.653
Statul pregătește intervenția pe piața carburanților. Ministrul Nazare cere instituțiilor cu atribuții în domeniu să acționeze: Stocurile pe care le au producătorii și distribuitorii la dispoziție astăzi sunt achiziționate în trecut
2.653

37
Bugetul Academiei Oamenilor de Știință pentru 2026 primește undă verde în Parlament
37
















Comentează