Din cauza numărului record de danezi care vor să se testeze pentru COVID-19 înainte de Crăciun, de acum doar cei cu simptome, cei care au fost în contact cu o persoana infectată sau cei care au avut un rezultat pozitiv la testul rapid pot face o programare pentru un test PCR, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Ratele ridicate de infectare au condus la un număr record de persoane care doresc să se asigure că nu au contractat COVID-19 înainte de Crăciun, a declarat luni Anne-Marie Vangsted, directorul centrelor de testare, pentru agenţia de ştiri daneză Ritzau. "Numărul de teste PCR pe care le putem procesa zilnic este limitat", a mai spus ea.
În timp ce centrele de testare din toată ţara sunt pline, cei care doresc să petreacă cu familia de Crăciun au o mulţime de alte opţiuni pentru a-şi ţine rudele în siguranţă, cum ar fi testele antigen sau autotestarea, a mai spus Vangsted.
În Danemarca, cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori, au fost raportate luni circa 10.500 de cazuri noi. Circa 5% dintre teste au fost pozitive şi au fost înregistrate până acum 23.000 de cazuri cu varianta Omicron de coronavirus.
Danemarca limitează disponibilitatea testelor PCR din cauza numărului mare de solicitări
București
-3°C
Articole Similare

507
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
507

1.705
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.705

658
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
658

96
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
96

572
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
572

2.279
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
2.279

78
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
78

1.062
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.062

647
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
647

1.802
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.802

32
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
32

671
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
671

530
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
530

















Comentează