Danemarca a acceptat sistemele de luptă anti-dronă oferite de vecinul său suedez, înaintea summitului Uniunii Europene care va avea loc săptămâna viitoare la Copenhaga, a anunţat vineri Ministerul danez al Apărării, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Premierul suedez Ulf Kristersson a oferit sprijinul ţării sale după o serie de survoluri de drone neidentificate în apropierea unor aeroporturi civile şi militare din Danemarca, care au perturbat traficul aerian, în special la Copenhaga.
"Suedia s-a oferit să împrumute Danemarcei o capacitate militară anti-dronă. Danemarca a acceptat, desigur, această ofertă", a scris ministerul danez pe reţeaua X.
Danemarca, care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene până la sfârşitul anului, găzduieşte, miercuri şi joi săptămâna viitoare, o reuniune informală a şefilor de stat şi de guvern europeni şi un summit al Comunităţii Politice Europene (CPE).
"I-am propus Danemarcei să o ajutăm cu capacităţi militare suedeze anti-drone pentru a asigura că întâlnirile pot avea loc", a declarat premierul Ulf Kristersson pentru canalul suedez TV4.
Suedia a investit masiv în ultimele luni în achiziţionarea de sisteme de apărare antiaeriană.
"Am comandat în ultimele luni sisteme de apărare aeriană, în valoare de peste 10 miliarde de coroane, capabile să combată atât dronele, cât şi aeronavele, şi investim în noi capacităţi anti-drone", a declarat ministrul suedez al apărării, Pal Jonson, într-un mesaj pentru AFP.
El a menţionat proiectul Loke, un sistem mobil de radar şi de luptă anti-drone, dezvoltat în 84 de zile de industria de armament, inclusiv compania de apărare Saab, în colaborare cu forţele armate suedeze.


































Comentează