Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu studenţii români de la universităţile pontificale, în contextul vizitei pe care o efectuează la Roma în perioada 10-13 mai, promiţând sprijinul Executivului de la Bucureşti pentru dotarea bibliotecii Colegiului Pontifical "Pio Romeno".
"Prim-ministrul a subliniat, în intervenţia sa, importanţa Colegiului Pontifical 'Pio Romeno' în formarea studenţilor români la Vatican şi în consolidarea relaţiilor dintre România şi Sfântul Scaun. Discursul premierului a evidenţiat aspecte legate de vizita la Sfântul Scaun şi primirea de către Papa Francisc, cu accent pe evenimentele dedicate Centenarului şi dorinţa Guvernului României de a spori prezenţa românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice şi religioase", a informat Guvernul, prin intermediul unui comunicat.
Totodată, în cadrul întrevederii, desfăşurată la sediul Colegiului "Pio Romeno", prim-ministrul Dăncilă a promis studenţilor sprijinul Executivului de la Bucureşti pentru dotarea bibliotecii colegiului pontifical.
Dăncilă s-a întâlnit cu studenţii români de la Vatican. Executivul va sprijini dotarea bibliotecii Colegiului "Pio Romeno"
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

909
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
909

784
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
784

759
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
759

857
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
857

214
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
214

1.197
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.197

630
VIDEO Ilie Boloajn, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
630

655
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
655

2.438
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.438

84
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
84

106
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
106

1.607
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.607

2.095
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
2.095

















Comentează