Dana Ionescu, coordonator al Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român, s-a declarat optimistă faţă de accesul la carte al iubitorilor lecturii din România, atrăgând însă atenţia că dacă am citi mai mult, am înţelege mai mult şi viaţa noastră cotidiană ar arăta altfel.
Dana Ionescu a participat joi, la dezbaterea "Cât citesc românii?", desfăşurată în spaţiul de evenimente "Mircea Nedelciu") din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, alături de fondatorul şi directorul editurii Cartier, Gheorghe Erizanu. Întâlnirea a fost moderată de redactorul-şef al Editurii Vremea, Doinel Tronaru.
"Trăim în epoca în care se publică cel mai mult, fără îndoială, probabil, accesul la carte este într-un punct încurajator, să zicem, există statistici în acest sens, aşteptările cititorilor sunt din ce în ce mai mari, din ce în ce mai variate. Dacă ar fi să găsesc un cuvânt prin care să descriu situaţia actuală, aş zice că e un peisaj eclectic, e şi cu bune şi cu rele, nu este în alb şi negru, din fericire are multe nuanţe, lumea cărţilor are multe nuanţe şi acum şi a avut întotdeauna şi va avea întotdeauna şi la noi şi în alte părţi. Senzaţia mea, din ce în ce mai pregnantă, este că noi ne cam pierdem nuanţele. Pierzându-ne răbdarea şi trăind în această epocă a vitezei, nu mai vedem, cumva, limpede lucrurile", a spus Ionescu, conform AGERPRES.
Ea a subliniat că "există instituţii care fac eforturi să îi aducă sau să îi readucă pe cât mai mulţi oameni aproape de carte să-i împrietenească cu acest 'obiect straniu', care poate avea diverse forme, care poate conţine diverse lucruri utile, frumoase, impresionante şi importante".
Dana Ionescu a amintit că ICR va marca, la Gaudeamus, împlinirea a 35 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989.
"Am ajuns departe, am parcurs un drum complicat în aceşti 35 de ani. Şi lumea cărţilor a ajuns departe. E important să spunem lucrul acesta şi apropo de asta mâine seară la standul Institutului Cultural Român are loc o dezbatere pe tema aceasta, 35 de ani în literatura română: de unde am plecat, unde am ajuns, ce s-a întâmplat. Încercăm să cartografiem acest teritoriu complicat, cu bune şi rele, cum spuneam. Este, cred, important să amintim că libertatea înseamnă pluralism, pluralitate. E bine că se publică toate genurile de carte - aveau chinezii că un proverb 'Nicio carte nu e atât de proastă încât să nu înveţi nimic din ea'. (...) Cred că dacă am citi mai mult, am înţelege mult mai mult şi poate am avea o altă viaţă, poate viaţa noastră cotidiană ar arăta altfel", a mai spus Dana Ionescu.
Dana Ionescu (CENAC): Dacă am citi mai mult, viaţa noastră cotidiană ar arăta altfel
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

21
Debut editorial al solistului Trupei Hara, Flavius Buzilă, cu povestiri adevărate transpuse cu umor şi autoironie
21

26
Spectacolele Holograf vor avea loc aşa cum au fost anunţate - 'The show must go on'
26

16
Ambasadorul George Bologan: Inteligenţa artificială trebuie să fie un sprijin, nu un înlocuitor al omului în comunicare
16

39
Ovidiu Lipan Ţăndărică: Drum lin, Mugurel! Muzica ta va rămâne cu noi
39

22
Colegiul Agricol lansează o iniţiativă unică - dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
22

9
Teatrul Odeon aniversează 80 de ani de existenţă, de Ziua Mondială a Teatrului
9

27
Avertisment: curenții oceanici încetinesc și ar putea provoca o schimbare radicală a climei
27

1.370
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
1.370

22
Personalitatea lui Iancu de Hunedoara, evocată la Academia Română
22

9
One World Romania: Ediţia a 19-a - "La limită", 24 - 29 aprilie; filme documentare şi despre drepturile omului
9

44
Iulian "Mugurel" Vrabete, membru Holograf, a murit/ Holograf: Vine o zi… Şi astăzi a venit o zi dureroasă - Alifantis: Ce primăvară tristă /Tudor Chirilă: Tinereţea noastră a însemnat şi Holograf, deci şi Mugurel
44

6
Rectorul USV Iaşi: Agricultura inteligentă devine un model de urmat şi pentru noi şi fermierii din ţară
6

13
Numărul locurilor disponibile în clasele pregătitoare, mai mare cu 180 decât anul trecut
13

















Comentează