Crin Antonescu s-a evidenţiat ca fiind unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului Băsescu, iar rând pe rând redutele acestui regim au fost învinse. Cu toate acestea, lupta încă nu s-a finalizat. Cât timp Traian Băsescu va fi la Cotroceni, România nu poate avea linişte, iar acum, pe final de mandat, Băsescu dovedeşte o capacitate de a face rău ţării ieşită din comun. De aceea, noi credem că este nevoie de USL şi de toate forţele lui pentru a finaliza acest obiectiv. În acest context, este absolut regretabil că domnul Crin Antonescu a renunţat la lupta anti-Băsescu şi a dezamăgit milioanele de români care au votat în 2012 tocmai pentru a-i scăpa de regimul Băsescu.
Dan Șova: Este regretabil că Antonescu a renunţat la lupta împotriva regimului Băsescu. Noi credem că cei mai mulți oameni din PNL își doresc refacerea USL
Crin Antonescu s-a evidenţiat ca fiind unul dintre cei mai aprigi contestatari ai regimului Băsescu, iar rând pe rând redutele acestui regim au fost învinse. Cu toate acestea, lupta încă nu s-a finalizat. Cât timp Traian Băsescu va fi la Cotroceni, România nu poate avea linişte, iar acum, pe final de mandat, Băsescu dovedeşte o capacitate de a face rău ţării ieşită din comun. De aceea, noi credem că este nevoie de USL şi de toate forţele lui pentru a finaliza acest obiectiv. În acest context, este absolut regretabil că domnul Crin Antonescu a renunţat la lupta anti-Băsescu şi a dezamăgit milioanele de români care au votat în 2012 tocmai pentru a-i scăpa de regimul Băsescu.
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

654
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
654

4.843
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
4.843

1.044
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.044

6.159
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
6.159

74
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
74

657
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
657

1.950
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.950

89
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
89

5.167
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.167

4.264
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
4.264

2.303
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.303

3.656
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.656

3.625
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.625
















Comentează