Dan Diaconescu a fost adus joi la DNA pentru a fi audiat ca martor în dosarul primarului suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, aflat în arest preventiv, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, într-un dosar în care este acuzat de DNA de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.
'În perioada 2007 - prezent, inculpatul Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, a ajutat un om de afaceri să obţină, pentru societăţile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, contracte în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei (noi). Pentru atribuirea şi plata contractelor de execuţie de lucrări publice inculpatul Vanghelie Marian-Daniel a perceput un 'comision' de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 şi instituţii din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de omul de afaceri, pe de altă parte', potrivit DNA.
'Comisionul' respectiv a fost plătit de către omul de afaceri Dumitru Marin lui Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae (vărul primarului) şi al unei alte persoane apropiate lor, spun procurorii.
'Acest comision a fost plătit, în parte, şi sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăţi de tip off-shore, de omul de afaceri) şi societăţi comerciale controlate, prin interpuşi, de către Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani. Din datele existente în cauză a reieşit că beneficiare ale unor astfel de contracte (şi a sumelor de bani aferente acestora) au fost printre altele şi societăţile Bucureşti SA, Fashion Brand Management SRL (la ambele asociat fiind inculpatul Niculae) şi Economat Sector 5 SRL (la care director general este inculpata Ciocan)', arată DNA
Dan Diaconescu, audiat în dosarul Vanghelie
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

83
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
83

861
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
861

45
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
45

4.710
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
4.710

2.685
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.685

2.191
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.191

3.464
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.464

3.537
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.537

1.095
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.095

1.484
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.484

126
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
126

722
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
722

2.494
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.494
















Comentează