Reprezentanţii Uniunii Salvaţi România vor participa, miercuri, la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis cu partidele parlamentare pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei.
Preşedintele USR Dan Barna a declarat, pentru AGERPRES, că reprezentanţii formaţiunii vor fi prezenţi la consultările de la Palatul Cotroceni, iar delegaţia USR ce va participa la discuţii va fi stabilită în cursul zilei de marţi.
Luni, preşedintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei din domeniul Justiţiei.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările vor avea loc miercuri. De la ora 15,00 este aşteptată delegaţia Partidului Social Democrat, de la ora 15,30 - Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, de la ora 16,00 - delegaţia Partidului Naţional Liberal, de la 16,30 - Uniunea Salvaţi România, de la ora 17,00 - Uniunea Democrată Maghiară din România, de la ora 17,30 - Partidul Mişcarea Populară, iar de la ora 18,00 - reprezentanţii Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.
Dan Barna: USR participă la consultările de la Cotroceni; delegaţia va fi stabilită marţi
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.177
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
1.177

1.518
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.518

1.199
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.199

988
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
988

1.087
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.087

249
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
249

1.327
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.327

669
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
669

870
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
870

691
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
691

2.652
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.652

91
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
91

107
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
107

















Comentează