Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, s-a arătat nemulţumit de faptul că alegerile locale parţiale din 27 iunie se desfăşoară într-un singur tur, menţionând că va propune în coaliţie un calendar pentru implementarea reformei electorale.
El a precizat că în cadrul şedinţei Biroului Naţional al USR PLUS de luni a fost abordată tema Codului electoral.
"Avem în câteva zile din nou alegeri pentru primari. Din nou într-un singur tur. E foarte clar că promisiunea pe care programul de guvernare şi pe care USR PLUS a făcut-o, şi coaliţia a făcut-o, nu s-a materializat şi nu avem alegeri în două tururi. Voi propune, voi discuta în coaliţie un calendar clar şi faţă de acest subiect. Comisia de cod electoral trebuie să devină realitate", a arătat Barna, într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului.
Vicepremierul a menţionat că USR PLUS va pune "pe masa coaliţiei" reformele promise în campania electorală.
"Ideea aceasta că odată veniţi la guvernare închidem ochii la subiectele cu care am defilat în campanie este de neacceptat. Şi USR PLUS este exact în această poziţie, de a spune foarte clar şi de a pune pe masa coaliţiei acele reforme pe care le-am promis românilor. Programul electoral vorbeşte despre necesitate unei reforme electorale şi acest lucru trebuie să se întâmple, pentru că avem din nou alegeri fix cum erau în perioada PSD. E vreo performanţă aici?", a întrebat Barna.
Dan Barna, nemulțumit că alegerile locale din 27 iunie se desfăşoară într-un singur tur: 'E vreo performanţă aici?'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

73
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
73

1.449
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.449

612
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
612

2.543
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.543

958
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
958

4.752
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
4.752

2.789
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.789

1.647
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.647

89
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
89

30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
30

30
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
30

1.691
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.691

1.666
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.666
















Comentează