Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni, la Ploieşti, că deocamdată în Parlament nu există o majoritate funcţională şi "PNL nu a generat o majoritate care să susţină reformele", având în vedere că proiecte de lege solicitate de partidul său - 'Fără penali în funcţii publice' şi alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu au ajuns nici pe ordinea de zi a legislativului.
"Vin de la Parlament unde, de dimineaţă, din păcate, am avut o dovadă tristă că nu avem o majoritate funcţională, cel puţin deocamdată. Propunerile USR, susţinute de altfel, cel puţin în discuţia pe care am avut-o cu premierul desemnat, cu domnul Orban, nici nu au ajuns pe ordinea de zi, astăzi. De la întâlnirea comitetului liderilor UDMR a lipsit, PSD a votat împotrivă, Pro România s-a abţinut, astfel încât acele cerinţe decente, minimale, de a avea pe ordinea de zi pentru a ajunge la vot, repet, pe ordinea de zi, 'Fără penali în funcţii publice', o iniţiativă pe care un milion de români au semnat-o personal, cu pixul în mână, şi 'primari în două tururi', o condiţie care, de asemenea, ar trebui să readucă democraţia şi reprezentativitatea, nu au trecut de votul liderilor pentru a ajunge pe ordinea de zi, (...) ceea ce confirmă şi nu putem decât să confirmăm că în acest moment nu avem, PNL nu a generat o majoritate care să susţină reformele", a spus Dan Barna.
Liderul USR a afirmat că îi cere premierului desemnat "soluţii credibile, care să funcţioneze" şi a menţionat că va avea marţi o întâlnire cu acesta şi cu o delegaţie a PNL pentru a discuta despre paşii următori . Barna a susţinut că un guvern minoritar "va sta la mâna PSD, va sta la mâna lui Victor Ponta, va sta la mâna lui Tăriceanu".
"Ceea ce spunem de două săptămâni, că suntem în perspectiva unei guvernări minoritare, în perspectiva unei guvernări care va sta de fapt la mâna PSD, va sta la mâna lui Victor Ponta, va sta la mâna lui Tăriceanu, vorbim despre o guvernare minoritară care foarte probabil nu va putea să facă aproape nici una dintre reformele de care România are atâta nevoie. Voi mai avea şi mâine o întâlnire cu premierul desemnat şi cu delegaţia PNL, vom vedea, dar aştept în continuare soluţii credibile şi funcţionale de la premierul desemnat Ludovic Orban pentru că în momentul de faţă Parlamentul României nu face decât să confirme, astăzi aţi avut dovada o dată în plus, că majoritatea toxică din acest Parlament nu guvernează pentru cetăţeni. (...) Ori astăzi tocmai am văzut că suntem în aceeaşi logică a unor majorităţi de cârpeală care nu promit şi nu garantează niciun fel de reformă. Aceasta este situaţia în momentul de faţă, mâine voi avea o întâlnire cu premierul desemnat, vom vedea care sunt paşii următori, dar îi cer premierului Orban să vină cu soluţii credibile care să şi funcţioneze. Pentru că deocamdată lucrurile arată că Parlamentul României este fix acelaşi parlament care l-a susţinut până nu demult pe Liviu Dragnea, acelaşi parlament care a susţinut guvernarea PSD", a adăugat Dan Barna.
Acesta a punctat că USR nu a cerut funcţii sau poziţii în structurile statului, ci trecerea proiectelor legislative "Fără penali în funcţii publice" şi "primari în două tururi de scrutin".
"USR nu a cerut funcţii, nu a cerut poziţii, nu a cerut beneficii într-un fel sau altul în structurile statului, aşa cum toate celelalte partide au pus condiţii de negociere, noi am cerut două lucruri simple: 'fără penali în funcţii publice' şi 'primari în două tururi'. Sunt lucruri pe care românii mi le transmit (...), sunt lucruri pe care şi le doresc şi care ar fi trebuit să transmită un mesaj că acest parlament şi acest viitor posibil guvern pot să le genereze", a mai subliniat Dan Barna.
Dan Barna: La Parlament am avut o dovadă tristă că nu avem o majoritate funcţională
Explorează subiectul
Articole Similare

318
Scandal diplomatic! Ungaria îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei: Viktor Orban îl acuză de amestec în alegeri
318

28
Nazare: Sunt multe discuţii legate de cum se vor distribui banii, nemulţumiri
28

8
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
8

27
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
27

11
Dragoş Pîslaru: Ambiţia în anul 2026 este să ajungem la o sumă care per total este de 20 de miliarde de euro, din care agricultura şi cu SAFE-ul vor avea vreo 5 şi restul, 15, sunt PNRR - 10, coeziune - 5
11

21
Dragos Pîslaru: Cererea de plată 3 provine dintr-o suspendare, din 2021 până în martie 2025 nu s-au făcut nişte lucruri. CSM-ul şi cei care au contestat aceste lucruri ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru modul în care se va concluziona
21

47
Sorin Grindeanu: Pare că în jurul acestui tip de politică de austeritate au mai rămas o parte dintre USR-işti, că liberali nu sunt, şi acel cor de lăudători dintr-o zonă neînregimentată politic, mai mult o zonă de ONG
47

1.621
Dragoș Pîslaru dă vina pe Ilie Bolojan pentru amânarea reformei administrative: Suntem pregătiți!
1.621

57
Mihai Savin este noul președinte al Autorității Vamale Române
57

46
Partidul SENS solicită demararea procedurilor de audit fără majorarea tarifelor STB
46

98
Oana Țoiu, despre Mercosur: L-am văzut pe ministrul Agriculturii supărat în dreptul propriei semnături
98

4.259
Emoții mari pentru Nicușor Dan: se anunță încă o înfrângere în Justiție (SURSE)
4.259

5.120
VIDEO Grindeanu, răspuns neașteptat când a fost întrebat dacă e dispus să cedeze pentru o funcție de șef la servicii: Să fiu și mai direct!
5.120
















Comentează