Daimler AG a anunţat marţi că va reduce costurile fixe, cheltuielile de investiţii, cercetare şi dezvoltare cu peste 20% până în 2025, faţă de nivelul din 2019, ca parte a strategiei de a repoziţiona Mercedes-Benz ca brand de lux, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Obiectivul companiei este de a înregistra o rentabilitate a vânzărilor de peste 10% prin dublarea vânzărilor brandului Maybach şi prin majorarea livrărilor la modelele AMG şi G-Wagon, derivate din brandul Mercedes, a informat Daimler.
"Încercăm să ajungem la o profitabilitate mai ridicată a portofoliului, vom transfera capitalul către produsele de lux", a afirmat directorul financiar Harald Wilhem, la prezentarea virtuală a strategiei companiei.
Până în 2025, Mercedes-Benz AG ar urma să ajungă la o rentabilitate a vânzărilor între 5 şi 10%, chiar în cazul unor condiţii nefavorabile de piaţă, se arată în comunicatul grupului german.
Deja Daimler a redus costurile, după ce în trimestrul doi din 2020 a înregistrat pierderi de 1,91 miliarde de euro (2,21 miliarde de dolari), deoarece pandemia de coronavirus (COVID-19) a diminuat cu aproximativ o treime vânzările de maşini, furgonete, autobuze şi camioane produse de grupul german.
Pentru a reduce pierderile, Mercedes-Benz nu va mai construi sedanuri în SUA pentru a se concentra pe SUV-uri, care sunt mai profitabile.
Vânzările Daimler au scăzut în trimestrul doi din 2020 cu 34% pe plan global, la 542.000 de unităţi, de la 822.000 de vehicule în perioada similară din 2019. Veniturile au înregistrat un declin de 29%, la 30,2 miliarde de euro.
Publicaţia germană Handelsblatt anunţa recent că Daimler vrea să-şi reducă anual costurile cu două miliarde de euro prin diminuarea cheltuielilor de personal, ceea ce ar putea duce la concedierea a peste 20.000 de angajaţi. În noiembrie 2019, înainte de pandemie, Daimler anunţase un plan de reducere a costurilor cu 1,4 miliarde de euro până în 2022, pentru majorarea investiţiilor în vehiculele electrice.
Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.
În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.
Daimler va reduce costurile fixe şi cheltuielile de investiţii cu peste 20% până în 2025
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

845
Ordonanța carburanților aprinde scandalul: fermierii spun că Guvernul sacrifică agricultura pentru prețuri la pompă
845

747
Motorină la preț redus pentru fermieri: Proiectul a fost publicat în transparență decizională
747

1.138
Lovitură pentru români. Prețul la alimentul de bază ar putea crește cu peste 30%: 'Măsurile autorităților nu vor avea efect'
1.138

4.372
Dezastru pentru Guvernul Bolojan: După majorarea accizelor la carburanți, în loc să încaseze mai mult, a încasat mult mai puțin
4.372

21
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
21

30
Agroland vizează un profit net mai mare cu 19% în acest an şi o cifră de afaceri în creştere cu 12%
30

1.213
Alexandru Nazare anunță noul plan al României: Șocul energetic necesită măsuri fulger la nivel european
1.213

55
Fermierii vor putea achiziţiona motorină la preţ redus, fără accize şi TVA (proiect)
55

1.513
Prim-viceguvernatorul BNR predă lecția care ne afectează pe toți: "Politica energetică devine legătura dintre decizia geopolitică și cea macroeconomică"
1.513

79
Wizz Air își modernizează flota: Aeronavele A321ceo vor fi înlocuite cu cele de tip "neo"
79

9.974
„Un șoc peste tot ce ne putem imagina”. Avertismentul fără precedent al șefei BCE despre ce urmează
9.974

1.204
Vești proaste: urmează trei luni de scumpiri, în timp ce economia stagnează – semnal de alarmă de la INS
1.204

69
După o lună de război în Orientul Mijlociu, acțiunile companiilor din sectorul apărării au început să scadă
69
















Comentează