Ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a îndemnat pe fermieri să irige terenurile, menţionând că în prezent canalele de irigaţii sunt umplute cu apă, pe cheltuiala statului, pe o distanţă de peste 1.600 de kilometri, iar agricultorii beneficiază de apă gratuit, scrie agerpres.
Petre Daea a menţionat că în prezent fermierii au încheiat cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) contracte pentru a iriga 1.000.000 de hectare de culturi agricole, fiind pornite cele mai importante puncte de irigaţii din ţară.
"Am pus în mişcare sistemul de irigaţii. Am pus sistemul de irigaţii peste tot în România şi îl punem până în 2020 în aşa fel încât să putem iriga cele două milioane hectare, avem 1,1 miliarde de euro destinaţi pentru refacerea, reabilitarea sistemului de irigat, avem 435 de milioane de euro pentru realizarea sistemului secundar de irigaţii peste tot în România. (...) Iată, Prutul e pe câmp, Siretul e pe câmp, Dunărea pe câmp. Sudul ţării (...) iată că la Cetate s-a dat drumul sistemului de irigaţii. Iată că la Nicoreşti-Tecuci s-a dat drumul sistemului de irigaţii, în Brăila, la Galaţi. Astăzi în România am dat drumul la cele mai importante puncte de irigaţii, sigur n-am dat drumul peste tot, pentru că nu-i posibil să faci într-un an ceea ce s-a dărâmat în 30 de ani" , a spus ministrul Agriculturii.
Acesta a punctat că sistemul de irigaţii este într-o continuă refacere, iar fermierii beneficiază de apă gratuit.
"Oamenii vor beneficia de apă gratuit tot timpul. O să dăm apa gratuit, nu s-a mai întâmplat, iar fermierii sunt în situaţia de a putea să-şi execute lucrările stabilite. 1.000.000 de hectare astăzi sunt contracte între fermieri şi ANIF, 825.000 de hectare sunt contractele de la începutul anului pentru întreaga perioadă şi 200.000 de hectare pentru irigarea sezonieră. Transmit fermierilor să folosească orice mijloc la îndemână pentru a lua apa din canalele de irigaţii şi a o duce la cultură. Statul face un efort extraordinar pentru a da apa gratuit, dar această apă trebuie să ajungă la plantă. Şi pentru a face ce trebuie în ţară noi am dat drumul la sistem de irigaţii şi acum avem peste 1.600 de kilometri de canal plin cu apă, pompată pe banii statului în aşa fel încât să venim în sprijinul fermierilor", a adăugat Petre Daea.
Daea: Fermierii să folosească orice mijloc pentru a iriga; peste 1.600 km de canal cu apă
Explorează subiectul
Articole Similare

2.383
CTP, după ce Bolojan a vorbit despre un guvern minoritar: "Consider că această eventualitate e binevenită"
2.383

51
Bolojan, mesaj de condoleanţe pentru familiile celor şapte tineri din Grecia care au murit în accident din Timiş
51

3.644
VIDEO Posibil derapaj din partea ministrului român de Externe împotriva lui Trump. Concluzia lui Crin Antonescu: „Servește cauza, e corect!”
3.644

4.294
Marius Pieleanu, scenariu pentru guvernare: O majoritate consistentă formată din PSD și AUR
4.294

1.411
George Simion explică ce a căutat în SUA și de ce nu renunță la Călin Georgescu: „Am pus raportul anulării alegerilor pe masa fiecărui congresman”
1.411

48
Bolojan, întrevedere cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a Germaniei/ S-a discutat despre extinderea şi diversificarea investiţiilor germane în infrastructură, energie, agricultură şi industrie alimentară, cercetare şi inovare
48

53
Cătălin Predoiu transmite condoleanțe omologului său elen după moartea suporterilor PAOK
53

1.434
Radu Marinescu pune cruce scandalului de plagiat: Decizia trebuie să o dea o instanță!
1.434

1.698
Radu Marinescu răspunde dezvăluirilor STIRIPESURSE.RO, privind prorogarea SIME, sistemul de monitorizare a deținuților: Nu s-au putut atinge niște metodologii, a fost și o problemă de fonduri
1.698

2.619
VIDEO Crin Antonescu îl spulberă pe Ilie Bolojan: Modelul lui politic e Traian Băsescu
2.619

52
Turcan, despre scăderea pragului răspunderii penale: Soluția nu este pedeapsa timpurie, ci prevenția
52

3.889
În plină dorință expansionistă din partea lui Trump, controversatul László Tőkés cere din nou autonomia așa-zisului ținut secuiesc: eveniment organizat fără a invita nici măcar un român
3.889

3.513
AUR pune tunurile pe Parlament, după acuzațiile lui Călin Georgescu: Adevărul despre anularea alegerilor e blocat
3.513

















Comentează