Un număr de 2.765 de autoturisme noi Dacia au fost înmatriculate în luna ianuarie a acestui an, cu 202,5% mai mult faţă de numărul de 914 autoturisme noi Dacia înmatriculate în ianuarie 2021, potrivit unui comunicat remis miercuri de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care citează datele comunicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Înmatriculările de autoturisme noi Renault au crescut în ianuarie 2022 la 625 de unităţi (+161,5%), de la cele 239 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2021, conform Agerpres.
De asemenea, înmatriculările de autoturisme noi Hyundai au crescut şi ele în ianuarie 2022, la 976 de unităţi (+47,7%), de la cele 661 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2021.
Pe locul 4 s-a situat Toyota, cu 570 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2022, urmată de Ford, cu 535 de autoturisme noi înmatriculate, ambele mărci înregistrând scăderi de 19,8%, respectiv 29,9%, faţă de ianuarie 2021.
Per total, un număr de 9.337 de autoturisme noi au fost înmatriculate în ianuarie 2022, în creştere cu 55,5% faţă de numărul de 6.004 unităţi înmatriculate în ianuarie 2021.
Numărul total al autovehiculelor noi (autoturisme, vehicule comerciale de marfă şi persoane şi speciale) înmatriculate în ianuarie 2022 a fost de 10.899, cu 42,9% mai multe decât în aceeaşi lună din 2021.
Înmatriculările de autoturisme rulate în ianuarie 2022 au scăzut la 24.342 de unităţi (-24,8%) faţă de cele 32.366 de unităţi înmatriculate în prima lună a anului trecut.
În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), 1.562 de unităţi au fost înmatriculate în ianuarie 2022, în scădere cu 3,6% faţă de ianuarie 2021.
Referitor la motocicluri (motociclete, scutere, ATV), în luna ianuarie 2022 s-au înmatriculat 329 de unităţi, în creştere cu 36% faţă de cele 242 de unităţi înmatriculate în ianuarie 2021.
Dacia a dat lovitura! Creștere de peste trei ori a înmatriculărilor noi de autoturisme în luna ianuarie, în România
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

13
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
13

20
Microsoft lansează Copilot Health
20

36
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
36

28
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
28

6.947
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
6.947

51
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
51

56
IEA anunță că exporturile Rusiei de petrol și combustibil din februarie au fost la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina
56

53
Shell și TPAO au primit OMV Petrom ca partener în proiectul de explorare la Marea Neagră
53

18
Intrarea strategică a Energean în Angola, prin achiziționarea participației Chevron în două blocuri offshore
18

47
Prețurile petrolului cresc din nou, în ciuda eliberării unei părți din rezervele strategice
47

46
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
46

32
Cum va aborda UE deficitul de 16 miliarde de metri cubi de GNL din acest an dacă Qatarul continuă să oprească producția
32

4.422
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
4.422
















Comentează