O alertă de tsunami, emisă după un seism cu magnitudinea 7,8, produs miercuri în largul Peninsulei Alaska, a fost ridicată, conform Centrului de Alertă pentru Tsunami din Pacific, citat de agenţia Xinhua.
Alerta de tsunami a vizat zone costiere aflate la o distanţă de până la 300-400 de kilometri în jurul epicentrului seismului care s-a produs la ora 6:12 GMT, la 90 de kilometri sud de Perryville din Alaska, conform Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).
Cutremurul a generat un tsunami, potrivit Centrului de Alertă pentru Tsunami, însă acesta nu mai reprezintă o ameninţare.
Seismul a fost resimţit pe o rază de câteva sute de kilometri.
''Patul şi draperiile s-au mişcat. L-am simţit ca pe un cutremur care a durat foarte mult'', a afirmat un martor din Homer, Alaska, la aproape 650 de kilometri distanţă de epicentru, citat pe site-ul emsc-csem.org al Centrului Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC).
Alaska face parte din zona supranumită Cercul de Foc al Pacificului, regiune activă din punct de vedere seismic.
La 27 martie 1964, un cutremur cu magnitudinea 9,2, cel mai violent înregistrat vreodată în Statele Unite şi în lume, a lovit regiunea Anchorage. Seismul a durat mai multe minute şi a provocat un tsunami distrugător pe toată coasta de vest americană, lăsând în urmă peste 250 de victime, potrivit AFP.
Cutremur în Alaska - A fost ridicată alerta de tsunami
București
11°C
Articole Similare

7
Referendum în Kazahstan menit să flexibilizeze sistemul - Tokaev este posibil să-şi pregătească succesorul
7

661
Încă un semn că SUA sunt pe modul RĂZBOI: Pe noile monede de zece cenţi nu a mai fost pus simbolul universal al păcii
661

66
Nave de război sud-coreene în Strâmtoarea Ormuz - Coreea de Sud analizează apelul lui Trump
66

17
Cutremur cu magnitudinea 5,3 în apropiere de El Salvador
17

1.570
Rămâne Israelul fără interceptoare în fața rachetelor iraniene? - Explicațiile IDF
1.570

785
Războiul din Iran îi dă bătăi de cap lui Zelenski: "Nu vrem să pierdem sprijinul americanilor"
785

1.411
Războiul dintre Afganistan și Pakistan - Bombardamente puternice în fieful liderului talibanilor
1.411

1.784
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
1.784

3.722
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
3.722

83
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
83

1.734
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.734

2.117
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
2.117

96
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
96
















Comentează