Viaţa privată este un drept fundamental înscris în Constituţia Indiei, a stabilit joi Curtea Supremă, decizie crucială în raportul de forţă dintre stat şi cetăţenii săi, informează AFP şi dpa, notează agerpres.ro.
'Dreptul la respectarea vieţii private este parte intrinsecă a articolului al 21-lea (din Constituţie) care protejează viaţa şi libertatea', a declarat un complet de judecată format din nouă judecători, într-o decizie unanimă legată de o acţiune în justiţie împotriva giganticei baze biometrice naţionale Aadhaar (amprente digitale, iris etc.).
Curtea Supremă trebuia să decidă dacă textul Constituţiei indiene, vechi de 67 de ani, le garantează celor 1,25 miliarde de indieni dreptul inalienabil la viaţă privată, drept care nu este menţionat explicit în acest text. Petiţionarii estimau că acest drept este subînţeles în carta fundamentală.
În ceea ce priveşte puterea indiană, ea susţinea că dreptul la viaţă privată vine după dreptul la sănătate, apă şi viaţă demnă. Potrivit acesteia, o asemenea recunoaştere ar împiedica acţiunea sa în favoarea dezvoltării ţării şi i-ar limita mijloacele.
Creată în 2009, Aadhaar numără în prezent peste 1,1 miliarde de indieni în registrul său, însă detractorii săi estimează că ea reprezintă un potenţial pericol la adresa libertăţilor civile.
Prezentată iniţial ca funcţionând pe bază de voluntariat şi menită să furnizeze oricărui indian un act de identitate, înscrierea în Aadhaar a devenit în ultimii ani obligatorie pentru un număr tot mai mare de servicii precum sunt subvenţiile publice, plata impozitelor sau deschiderea unui cont la bancă.
Or, pentru militanţi, poziţia centrală tot mai mare pe care această bază de date o are în viaţa de zi cu zi constituie o posibilă încălcare a vieţii private.
'Astăzi am înregistrat o mare victorie pentru cetăţenii indieni', şi-a exprimat satisfacţia avocatul petiţionarilor, Prashant Bhushan, la ieşirea de la Curtea Supremă.
Curtea Supremă a Indiei a decis că viața privată este un drept fundamental
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

0
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
0

334
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
334

1.161
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
1.161

77
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
77

1.544
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
1.544

23
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
23

38
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
38

1.108
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
1.108

139
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
139

763
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
763

1.855
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.855

108
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
108

2.931
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.931
















Comentează