Curtea Supremă a Ungariei (Kuria) a achitat-o marţi pe operatoarea video filmată în timp ce lovea şi punea piedică unor migranţi care fugeau de poliţie în septembrie 2015, la graniţa cu Serbia, transmite MTI preluată de Agerpres.
În înregistrarea video, Petra Laszlo, angajată a postului online N1TV, apare, cu camera pe umăr, punând piedică unui bărbat care fugea cu un copil în braţe şi, într-un incident separat, lovind cu piciorul o fetiţă.
Incidentele au avut loc la Roszke, lângă frontiera cu Serbia, în sudul Ungariei, când sute de migranţi au forţat un cordon al poliţiei.
Anul trecut, un tribunal din Szeged a găsit-o vinovată pe Petra Laszlo, condamnând-o la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru comportament împotriva ordinii publice.
Marţi, Curtea Supremă a Ungariei a notat, într-un comunicat, că operatoarea acoperea jurnalistic situaţia migraţiei ilegale în apropierea graniţei cu Serbia şi a lovit doi migranţi care fugeau de poliţişti şi a încercat să lovească un al treilea.
Curtea Supremă a decis că tribunele de primă şi de a doua instanţă care au pronunţat verdictele au încălcat regulile de drept penal în privinţa obiectului material al infracţiunii atunci când au considerat-o pe inculpată vinovată şi au condamnat-o la trei ani de închisoare cu suspendare.
Curtea Supremă a decis că faptele inculpatei nu au constituit comportament antisocial şi, prin urmare, nu puteau fi considerate comportament împotriva ordinii publice.
În acelaşi timp, Kuria a descris faptele operatoarei drept contrare legii şi 'dezaprobabile din punct de vedere moral', constituind comportament turbulent, care echivalează cu un delict.
Curtea Supremă a decis totuşi să închidă cazul, dat fiind că această din urmă faptă s-a prescris.
Curtea Supremă din Ungaria a achitat-o pe operatoarea video filmată că lovea migranți în 2015 - VIDEO
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

576
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
576

1.957
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
1.957

8.449
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
8.449

2.820
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
2.820

55
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
55

56
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
56

3.081
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.081

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.329
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.329

73
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
73

109
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
109

95
Havana negociază - Preşedintele cubanez confirmă discuţii cu reprezentanţi ai SUA
95

















Comentează