Amenzi în valoare totală de aproape 240.000 de lei au fost date în judeţul Alba în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţei Militare nr. 3 din 2020, fiind aplicate 300 de sancţiuni contravenţionale, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de către Instituţia Prefectului.
"În ultimele 24 de ore, 313 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi 79 poliţişti locali au desfăşurat misiuni specifice în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 910 persoane, iar echipaje mixte de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au intensificat activităţile pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020. Ca urmare a acţiunii au fost aplicate 300 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 239.240 de lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor Ordonanţei Militare nr. 3 din 2020", se menţionează în comunicat.
De exemplu, în doar două ore, în cadrul unei acţiuni cu efective suplimentare, pe raza municipiului Alba Iulia au fost verificate peste 400 de persoane, majoritatea având asupra lor declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa de la locul de muncă. Totuşi, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 36.500 de lei, unor persoane care nu au putut justifica prezenţa pe stradă, arată sursa citată.
Între persoanele verificate erau şi vârstnici, care aveau asupra lor declaraţia pe propria răspundere, însă nu au respectat intervalul orar prevăzut de Ordonanţa Militară nr. 3 din 24.03.2020 în care este permisă prezenţa lor în zonele publice. Acestora li s-a atras atenţia cu privire la faptul că pot părăsi domiciliul doar în intervalul orar 11,00 - 13,00.
Şi efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba au fost angrenate în misiuni de combatere şi prevenire a epidemiei de coronavirus. Au fost aplicate nouă sancţiuni - un avertisment şi opt amenzi contravenţionale pentru nerespectarea dispoziţiilor ordonanţelor militare, în valoare totală de de 5.600 de lei, din care patru în Sebeş, trei în Cugir şi câte una în Alba Iulia şi Câmpeni.
La nivelul judeţului Alba, vineri se aflau în carantină 164 de persoane, cu 21 mai multe decât joi, şi în izolare la domiciliu 1771, în creştere cu 81 faţă de ziua anterioară.
Curg amenzile pentru nerespectarea ordonanțelo militare - Sancțiuni în valoare de 240.000 de lei au fost date în judeţul Alba în ultimele 24 de ore
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

156
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
156

514
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
514

458
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
458

1.587
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
1.587

855
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
855

5.916
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
5.916

1.358
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.358

1.538
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.538

23
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
23

21
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
21

21
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
21

1.828
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.828

1.082
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.082

















Comentează