Cum au făcut catolicii Paștele la Ierusalim: Israelul a închis Locurile Sfinte pentru pelerini

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 05-04-2026 13:31

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Pe aleile de obicei aglomerate ale Oraşului Vechi al Ierusalimului, duminică dimineaţa domnea liniştea de Paşte, o sărbătoare importantă pentru creştini, umbrită anul acesta de război şi de restricţiile stricte de acces la Biserica Sfântului Mormânt, relatează AFP.

Pustiu la Biserica Sfântului Mormânt

Lângă bazilică, construită conform tradiţiei pe locul unde creştinii plasează episodul răstignirii, înmormântării şi învierii lui Iisus, la punctele de control ale poliţiei israeliene credincioşii, cărora li s-a permis să se apropie, erau verificaţi.

Toate magazinele erau închise. În zori, doar câteva persoane traversau pavajul, scrie news.ro.

„Paşte fericit”, a spus Patriarhul Ierusalimului, cardinalul Pierbattista Pizzaballa, în italiană, în jurul orei 7:30 (4:30 GMT), în timp ce intra în Sfântul Mormânt, înconjurat de un mic grup de personalităţi religioase, au observat jurnaliştii AFP.

Afară, câţiva credincioşi încercau să ajungă la sanctuar, ţinuţi la distanţă.

Securitatea era strictă pe străzile înguste ale oraşului antic înconjurat de ziduri, sacru pentru evrei, creştini şi musulmani, situat în Ierusalimul de Est, partea palestiniană ocupată de Israel din 1967 şi ulterior anexată.

„Cum poţi să-mi spui că nu pot merge la biserică? Este inacceptabil”, a exclamat un catolic din Tel Aviv, un participant obişnuit la această adunare anuală.

Autorităţile israeliene invocă preocupări legate de securitate în contextul războiului din Orientul Mijlociu, care a început la sfârşitul lunii februarie cu o ofensivă israeliano-americană împotriva Iranului.

Pentru mulţi credincioşi, aceste măsuri golesc celebrarea de sensul ei.

O româncă printre credincioși

„Este foarte dificil pentru noi toţi, pentru că este ziua noastră de sărbătoare... Este într-adevăr foarte greu să vrei să te rogi, să vii aici şi să nu găseşti nimic. Totul este închis”, se plânge cu lacrimi în ochi Christina Toderaș, în vârstă de 44 de ani, venită din România.

Ca mulţi alţi credincioşi, se va resemna să urmărească Liturghia la televizor.

„Înţelegem (măsurile de securitate)”, recunoaşte părintele Bernard Poggi, care se pregăteşte să oficieze Liturghia într-o biserică din apropierea locului sfânt. „Dar vedem din ce în ce mai mult că acestea nu sunt aplicate uniform”, observă el.

Israelul a blocat totul

Cardinalul Pierbattista Pizzaballa a fost împiedicat de poliţia israeliană să intre în Sfântul Mormânt pentru slujba de Florii de duminica trecută, stârnind indignare în străinătate, înainte ca premierul Benjamin Netanyahu să ordone să i se permită intrarea.

De la începutul războiului, la 28 februarie, resturi de rachete şi interceptoare iraniene au căzut în Oraşul Vechi, în special în apropierea Bisericii Sfântului Mormânt, a Moscheii Al-Aqsa şi în Cartierul Evreiesc.

Pentru creştinii ortodocşi, majoritari printre creştinii palestinieni, Paştele va fi sărbătorit pe 12 aprilie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri