Superbet a confirmat că va onora plăți de peste 30.000.000 de euro, după un incident apărut duminică seara în jocul Fire Blaze Red Wizard, dezvoltat de compania Playtech. Potrivit prosport.ro, aproximativ 7.500 de utilizatori au beneficiat de pe urma unui bug care a generat câștiguri eronate. Reprezentanții Superbet transmit că situația a fost „complet rezolvată”, iar platforma funcționează normal: „Platforma și serviciile Superbet rămân sigure și complet disponibile pentru divertismentul clienților.”
„În urma evaluărilor preliminare, am identificat o serie de câştiguri calculate necorespunzător, fapt care a condus la atribuirea eronată a unor sume mai mari decât cele care ar fi trebuit acordate conform componentelor aleatorii ale jocului. În acest context, compania noastră a rămas consecventă viziunii sale de a face întotdeauna ceea ce este corect pentru clienţii noştri. Astfel, am hotărât să onorăm toate plăţile rezultate din această situaţie. Prin decizia de a onora aceste plăţi demonstrăm asumarea unei culturi organizaţionale bazate pe încredere în raport cu clienţii şi capacitatea de a gestiona situaţii neprevăzute. Această abordare reprezintă unul dintre factorii care stau la baza creşterii exponenţiale a companiei noastre. Datorită acestei filosofii, Superbet a reuşit să inoveze constant şi să se transforme într-unul dintre cei mai importanţi operatori globali de pariuri sportive şi gaming. Rămânem fermi în angajamentul nostru faţă de clienţi, pentru a le oferi cel mai ofertant, inovator şi sigur ecosistem de divertisment digital din industria globală de profil”, a anunţat Superbet.


































Comentează