Autorităţile cubaneze au anunţat marţi că parada tradiţională pentru drepturile persoanelor homosexuale organizată de obicei în centrul Havanei, nu se va desfăşura în acest an, fără a oferi un motiv clar, relatează miercuri DPA potrivit Agerpres.
''În concordanţă cu liniile directoare ale Minsap (Ministerul Sănătăţii Publice), 'Cuban Conga against Homophobia and Transphobia' nu va avea loc în acest an, din cauza unor circumstanţe care ar împiedica un eveniment de succes'', a anunţat într-un comunicat Centrul Naţional Cubanez pentru Educaţie Sexuală (Cenesex).
Centrul naţional este condus de Mariela Castro, fiica fostului preşedinte cubanez Raul Castro, care a propus anul trecut includerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în noua Constituţie a Cubei.
Formularea care ar fi netezit calea către căsătoriile între persoanele de acelaşi sex a fost eliminată din documentul final.
''Noile tensiuni la nivel internaţional şi regional ne afectează în mod direct ţara şi au un impact tangibil şi intangibil asupra vieţii de zi cu zi şi a implementării politicilor în statul cubanez'', a notat Cenesex.
Evenimentul ''Conga împotriva homofobiei'' este organizat în centrul Havanei începând din anul 2007, acesta fiind principala manifestare dintr-o perioadă ce se concentrează pe creşterea nivelului de conştientizare privind drepturile comunităţii homosexuale din Cuba.
Parada are loc în general în jurul datei de 17 mai, Ziua Internaţională Împotriva Homofobiei, Transfobiei şi Bifobiei, şi reprezintă momentul de vizibilitate pentru un grup de persoane afectate de hărţuire la începutul Revoluţiei Cubaneze
Cuba - Parada tradiţională pentru drepturile persoanelor homosexuale organizată de obicei în centrul Havanei nu se va desfăşura în acest an
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

283
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
283

1.426
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
1.426

1.771
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
1.771

58
Este scandal mare în SUA: Departamentul de Justiţie face apel, după blocarea citaţiilor în ancheta penală referitoare la şeful Fed
58

2.206
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
2.206

55
Israelul a efectuat 400 de valuri de bombardamente în Iran de la începutul războiului: Sunt cel puțin 1.230 de morți
55

54
Șeful ONU spune că Israelul a ucis peste 820 de civili libanezi, între care 106 copii: Ordinele de evacuare israeliene încalcă legea internaţională
54

2.808
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.808

74
Cubanezii au atacat un birou al Partidului Comunist într-o revoltă rară, cauzată de penele de curent
74

73
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
73

1.676
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.676

4.670
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.670

363
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
363
















Comentează