Cuba va începe de săptămâna viitoare să-şi vaccineze populaţia cu seruri dezvoltate pe insulă dar încă în fază experimentală, au anunţat autorităţile vineri seara, informează sâmbătă AFP, conform AGERPRES.
Ţara comunistă este singura din America Latină care are în prezent cinci vaccinuri în dezvoltare. În campania ce va începe de luni la Havana şi în provinciile Santiago de Cuba (sud) şi Matanzas (centru) vor fi folosite două cele mai avansate vaccinuri. Aceste două vaccinuri, Abdala şi Soberana 2, se administrează în trei doze.
"Credem că vom putea vaccina 22% din populaţie până în iunie, 33% până în iulie şi 70% până în august", a declarat ministrul cubanez al sănătăţii Jose Angel Portal.
Primele vaccinări vor avea şi rol de testare la scară largă, în speranţa că aceasta va permite omologarea acestor vaccinuri în iunie, a precizat el.
Vaccinul Abdala şi-a încheiat a treia şi ultima fază de teste clinice, ale căror rezultate sunt pe cale să fie analizate, iar Soberana 2 ar urma să-şi încheie ultima fază la mijlocul lui mai.
În următoarele săptămâni, "poate începând cu iunie, dacă rezultatele vor fi favorabile şi vor corespunde aşteptărilor, vom fi în măsură să dăm autorizaţia de urgenţă şi atunci se va putea începe o (campanie de) vaccinare în masă", a explicat la rândul său Olga Lidia Jacobo, directoarea Cecmed, administraţia însărcinată cu omologarea medicamentelor.
Cuba, care numără 11,2 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimul timp o creştere a contaminărilor cu noul tip de coronavirus, însă rămâne foarte puţin lovită de pandemie comparativ cu alte ţări din America Latină, înregistrând până acum, oficial, 114.000 de infectări şi 713 decese de COVID-19.
Cuba începe vaccinarea cu seruri dezvoltate pe teritoriul său. Țara comunistă are 5 vaccinuri în dezvoltare
București
11°C
Articole Similare

728
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
728

2.596
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
2.596

90
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
90

4.608
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
4.608

2.155
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
2.155

52
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
52

69
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
69

3.408
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.408

2.472
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.472

2.942
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.942

2.966
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.966

6.940
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.940

3.178
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.178















Comentează