Ministrul rus de externe Serghei Lavrov consideră că se încearcă transformarea Republicii Moldova într-o "a doua Ucraină", iar acest lucru este evident din abordarea "consumeristă" a actualei conduceri a ţării, relatează joi agenţia oficială de presă rusă TASS, potrivit Agerpres.
"Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină", a declarat el joi într-un interviu acordat canalului NTV.
"O astfel de abordare consumeristă din partea actualei conduceri moldoveneşti este foarte, foarte revelatoare. Atunci când ei spun: ''Să începem acum aderarea la Uniunea Europeană, apoi vom vedea ce ne promit acolo, iar apoi poate vom decide dacă rămânem în Comunitatea Statelor Independente'', precum şi alte declaraţii", a explicat şeful diplomaţiei ruse, numind această abordare "cerşit". El a menţionat însă că majoritatea populaţiei moldoveneşti nu împărtăşeşte această poziţie, notează TASS.
"Ruşii ar trebui să ne dea din nou o reducere la gaz comparativ cu contractele care au fost semnate, să amâne plăţile", a citat el un exemplu de astfel de declaraţii. "O astfel de cerşetorie, în general, extorcare", a mai estimat Lavrov.
Ministrul rus a adăugat că comportamentul Chişinăului seamănă cu un truc. "Dacă nu ne faceţi aceasta, vom merge mai repede în Europa, iar dacă ne faceţi, oricum mergem, dar mai încet".
Anterior, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a declarat că Ucraina doreşte deschiderea frontului transnistrean, ceea ce ar putea conduce la consecinţe triste pentru statalitatea Republicii Moldova, potrivit website-ului gazeta.ru (pro-guvernamental). Reprezentantul permanent nu a exclus un scenariu în care Rusia ar trebui să apere Republica Moldovenească Transnistreană (PMR) nerecunoscută. În special, vorbim despre provocările Ucrainei la graniţă, a adăugat el.
Cu o zi înainte, zeci de persoane au pichetat clădirea Ambasadei Republicii Moldova din Moscova, în cadrul unei acţiuni de protest sub sloganul "Luaţi mâinile de pe Transnistria!", desfăşurată împotriva "politicii agresive a Statelor Unite şi NATO de a trage (Republica) Moldova într-un nou conflict în Transnistria", potrivit site-ului ridus.ru.
Cu Iohannis la Kiev, Lavrov ia la țintă Chișinăul: 'Desigur, ei încearcă clar să transforme Moldova într-o a doua Ucraină'
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

86
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
86

714
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
714

532
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
532

1.291
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
1.291

742
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
742

557
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
557

1.481
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.481

1.739
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
1.739

2.471
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.471

5.357
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
5.357

2.241
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.241

5.068
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
5.068

2.543
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.543
















Comentează