Constituirea consorţiilor administrative va permite asigurarea resursei umane specializate pentru cât mai multe unităţi administrativ-teritoriale (UAT), a precizat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.
El a declarat, în debutul şedinţei de guvern, că proiectul de lege prin care se constituie consorţiile administrative urmăreşte transpunerea în practică a principiului colaborării între unităţile administrativ-teritoriale, astfel încât acolo unde există resursă umană specializată limitată să poată fi folosit personal de la alte unităţi administrativ-teritoriale.
"V-aş da trei exemple, pe categorii de persoane. În ceea ce priveşte personalul abilitat pe partea de urbanism, astăzi, la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale sunt vacante şi temporar vacante 1.571 de posturi; pentru personalul abilitat pe controlul financiar preventiv - 451 de posturi, iar pentru cele pe domeniul achiziţiilor publice - 1.925 de posturi. Practic, printr-un acord de asociere între autorităţile administrativ-teritoriale se creează acest consorţiu administrativ, care, specific, nu are personalitate juridică şi prin care resursa umană disponibilă din cadrul acestei asocieri este pusă la dispoziţia şi altor UAT-uri", a spus Cseke.
El a menţionat că, după aprobarea în Guvern, proiectul legislativ va intra în dezbaterea Parlamentului. Ministrul a adăugat că, în prezent, în cazul funcţionarilor publici nu există temei legal astfel încât aceştia să exercite o altă funcţie publică într-un alt UAT.
"De ce este necesar acest lucru? Pentru că, pe funcţia publică, pe funcţionari publici nu există temei legal ca un funcţionar public să exercite o altă funcţie publică, chiar şi parţial, într-un alt UAT. Rolul nostru este acela de a facilita ca acest lucru să se întâmple, adică să asigurăm resursa umană specializată pentru cât mai multe UAT-uri", a mai spus el.
Premierul Nicolae Ciucă a precizat că proiectul de lege va fi adoptat în şedinţa de guvern de miercuri şi că acesta va crea un nou mecanism de cooperare şi asociere între unităţile administrativ-teritoriale.
"În felul acesta, vom oferi posibilitatea constituirii consorţiilor administrative, astfel încât să poată să întocmească şi să dezvolte proiecte de amploare care să faciliteze atât asigurarea finanţării, cât şi un buget consistent pentru dezvoltarea la nivelul comunităţilor şi, în felul acesta, cetăţenii să poată să beneficieze de toate proiectele de dezvoltare pe care noi le-am asumat prin programul de guvernare", a afirmat prim-ministrul.
Conform proiectului de lege, prin consorţiile administrative se doreşte stimularea fenomenului asociativ la nivelul administraţiei publice locale şi transferul de expertiză şi practici unitare.
"Astfel, consorţiile administrative devin un mecanism mai facil şi eficient de cooperare între unităţile administrativ-teritoriale care contribuie la diminuarea impactului negativ al capacităţii administrative reduse a unor unităţi administrativ-teritoriale, în situaţia în care din cauza existenţei unor posturi vacante sau temporar vacante, acestea nu sunt în măsură să asigure unele activităţi funcţionale absolut necesare sau să asigure servicii esenţiale pentru comunităţile respective. În cadrul consorţiului administrativ, alte unităţi administrativ-teritoriale membre ale acestuia le sprijină pe cele dintâi, prin intermediul asigurării unui personal specializat care să suplinească lipsa de resursă umană şi expertiză corespunzătoare, asigurându-se inclusiv creşterea capacităţii de implementare a proiectelor de investiţii publice", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Cseke Attila: Prin consorţiile administrative se va asigura resursă umană specializată cât mai multor localităţi
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

389
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
389

41
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
41

351
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
351

1.617
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.617

65
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
65

5.073
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.073

3.084
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.084

2.263
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.263

3.558
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.558

3.585
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.585

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.492
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.492

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132














Comentează