Cronica unui masacru anunțat. Două românce - mamă și fiică, ucise cu mitraliera, în Italia: criminalul lor, condamnat pe viață

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 17-09-2025 23:29

Actualizat: 18-09-2025 07:29

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Curtea de Apel din Modena a pronunțat condamnarea la închisoare pe viață pentru Salvatore Montefusco, bărbatul de 69 de ani care, în iunie 2022, și-a împușcat mortal soția, Gabriela Trandafir (47 de ani), originară din România, și pe fiica acesteia, Renata Alexandra (22 de ani). Decizia instanței anulează sentința anterioară de 30 de ani de detenție, pronunțată de Curtea cu Juri din Modena, care justificase reducerea pedepsei printr-un pasaj controversat referitor la „comprehensibilitatea umană” a gestului inculpatului.

Noua hotărâre a confirmat poziția procurorilor și prevede suplimentar și un an de izolare pe timp de zi, măsură deosebit de severă în legislația italiană. „Familia Gabrielei și a Renatei își exprimă satisfacția profundă pentru condamnarea pe viață. S-a recunoscut că acordarea circumstanțelor atenuante a fost greșită, iar echilibrarea circumstanțelor agravante a fost eliminată”, a declarat avocata victimelor, Barbara Iannuccelli, citată de presa italiană.

Vezi și: O româncă și fiica sa, executate cu mitraliera de soțul italian; bărbatul, condamnat cu 'blândețe' la închisoare

Inițial, Judecătorii au exclus pedeapsa pe viață, invocând lipsa cazierului și "presiunea psihologică enormă" generată de conflictul familial. Inițial, Montefusco fusese condamnat la 30 de ani de închisoare, având în vedere că acesta nu avea cazier şi "nu ar fi comis o crimă de o asemenea gravitate dacă nu ar fi fost împins de dinamica nefastă de familie dezvoltată de-a lungul timpului".

Dubla crimă din inima Italiei: detaliile unei nopți de groază

Montefusco a recunoscut în fața anchetatorilor că și-a ucis mai întâi fiica vitregă, apoi soția, folosind o pușcă cu țeavă scurtă, în casa familiei din localitatea Cavazzona di Castelfranco Emilia, provincia Modena. În apărarea mamei a sărit fiul minor al cuplului, în vârstă de 17 ani, care a reușit să fugă. „L-aș fi putut ucide și pe el. Nu știu ce m-a oprit”, a mărturisit ulterior inculpatul anchetatorilor, citează Știri Diaspora.

După crimă, bărbatul, fost antreprenor în construcții, a părăsit locuința purtând cămașa plină de sânge și s-a dus la un bar din apropiere. Acolo a cerut să fie chemați carabinierii și, așteptându-i afară, s-a predat fără opoziție. Casa familiei și arma crimei au fost puse sub sechestru, iar Montefusco a fost acuzat de omucidere dublă multiplă.

„O tragedie anunțată”. Românca depusese plângeri repetate

Cazul a fost descris de avocați și de rude drept „epilogul unei tragedii anunțate”. Între 2021 și 2022, Gabriela Trandafir depusese trei plângeri penale împotriva soțului său, pentru maltratare în familie, persecuție, furt și delapidare. Una dintre sesizări semnala chiar instalarea unui dispozitiv GPS pe mașina femeii, pentru a-i monitoriza deplasările. Procuratura din Modena a solicitat însă clasarea cauzelor, considerând că faptele se limitau la agresiuni verbale.

Situația degenerase într-un conflict juridic reciproc: Gabriela și fiica sa îl acuzau pe Montefusco de abuzuri, în timp ce acesta depunea plângeri împotriva lor pentru presupuse rele tratamente. O audiere era programată pentru iunie 2022, însă procesul nu a mai avut loc – în dimineața zilei fixate, italianul le-a ucis pe cele două.

Viața sub control și amenințări constante

Avocata Annalisa Tiron a explicat că mama și fiica trăiau într-un climat de teroare: „Nu le dădea niciun ban, dar le interzicea să muncească. Pentru a se întreține, Gabriela a fost nevoită să vândă bijuteriile familiei”. Într-un episod relatat presei, femeile ar fi ajuns să sune la ambulanță după ce au fost forțate să mănânce ouă alterate.

Renata, tânăra de 22 de ani, le-ar fi spus prietenilor că se teme pentru viața mamei ei și că este convinsă că tatăl vitreg va comite un gest extrem. „Le spunea mereu: O să vă fac să plătiți, o să vedeți”, a mărturisit avocata.

Motivele ascunse și resentimentele

Montefusco o cunoscuse pe Gabriela cu două decenii în urmă, pe vremea când era căsătorit și avea trei fiice. A părăsit prima familie după ce românca a rămas însărcinată și a construit pentru ea casa unde, ani mai târziu, s-a petrecut tragedia. Locuința fusese donată ulterior Renatei, iar temerea de a pierde casa în urma divorțului ar fi alimentat resentimentele criminalului.

În fața instanței, Montefusco a încercat să întoarcă acuzațiile, pretinzând că soția și fiica vitregă îl hărțuiau. Avocatul său, Marco Rossi, a invocat o „furie fatală incontrolabilă”, cerând chiar arest la domiciliu pentru client. Instanța nu a dat curs acestei apărări.

De la colaborator anti-mafia la criminal

Presa italiană a subliniat și trecutul contrastant al lui Montefusco: în anii ’90, el colaborase cu anchetatorii în dosare anti-mafia, contribuind la arestarea a 16 persoane. Paradoxal, după decenii, bărbatul a devenit protagonistul uneia dintre cele mai cutremurătoare tragedii petrecute în regiunea Modena.

Decizia Curții de Apel din Modena, care îl trimite pe viață după gratii, a fost salutată de avocații și familia victimelor drept un act de dreptate tardivă, dar necesară. „S-a recunoscut că acordarea circumstanțelor atenuante a fost greșită. Justiția a făcut pasul corect”, a spus avocata Barbara Iannuccelli.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri