Constructorul auto american Ford Motor Co. a anunţat joi că va asambla camionetele F-150 şi SUV-ul Edge în America de Nord fără anumite componente şi de asemenea va suspenda producţia la două uzine, din cauza deficitului global de cipuri, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Ford, companie prezentă şi în România, a precizat că deficitul de cipuri, combinat cu o lipsă de componente provocată de furtunile de zăpadă care au lovit centrul SUA, au obligat compania să construiască vehicule fără anumite componente, pe care le va depozita "pentru câteva săptămâni", până când vor putea fi finalizate şi livrate. Numărul vehiculelor afectate este de ordinul "miilor", a precizat un purtător de cuvânt de la Ford.
De asemenea, Ford a decis să suspende producţia la uzinele din Louisville, Kentucky, şi Koln, Germania.
Costurile asociate cu aceste acţiuni sunt incluse în precedentele sale estimări conform cărora profitul realizat în acest an ar putea fi diminuat cu 1 până la 2,5 miliarde de dolari din cauza lipsei de cipuri.
Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinaţii de factori. Constructorii de automobile au închis uzinele timp de două luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut şi au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condiţiile în care oamenii au fost obligaţi să stea în acasă, ceea ce a condus la creşterea vânzărilor de laptopuri şi console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare, soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.
În România, Ford Craiova are în acest moment peste 6.000 de angajaţi care lucrează, atât pentru producţia de vehicule, cât şi pentru cea de motoare. Aproximativ 1.100 dintre aceştia lucrează doar la uzina de motoare în 3 şi în 4 schimburi, pentru a face faţă cererii actuale de pe piaţă.
De la preluarea din martie 2008, Ford a investit peste 1,5 miliarde de euro pentru a transforma uzina din Craiova într-o fabrică de ultimă generaţie. Din această sumă, aproximativ 300 de milioane de euro au fost investiţi doar în modernizarea Secţiei de Producţie Motoare.
Criza semiconductorilor - Ford suspendă producția în două fabrici
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.635
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.635

12
Premierul Republicii Moldova cere instituțiilor reducerea cu 20% a cheltuielilor de transport în contextul scumpirii carburanților
12

1.173
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
1.173

14
OMV Petrom se implică în explorarea gazelor din sectorul bulgăresc al Mării Negre
14

30
'TraceMap': Noua tehnologie AI a Comisiei Europene care combate fraudele alimentare
30

2.832
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.832

2.995
Pe străzile din România circulă mașini fantomă: Înmatriculate în șapte țări diferite și cu kilometrajul dat mult înapoi
2.995

4.394
Europa va avea un nou furnizor de gaze. O mișcare strategică care promite să redefinească viitorul energetic
4.394

37
Răspuns rapid din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în gestionarea poluării de pe Nistru
37

964
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
964

2.948
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.948

1.677
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.677

2.056
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
2.056















Comentează