Prim-ministrul bulgar Kiril Petkov a intrat în autoizolare din precauţie după ce a fost în contact cu preşedintele parlamentului care a fost testat pozitiv pentru coronavirus, a anunţat marţi un oficial de presă guvernamental, citat de Reuters și Agerpres. Alături de premier, la ședința cu președintele parlamentului au participat toți politicienii de top din țară.
"Prim-ministrul va fi în carantină în conformitate cu regulile", a spus oficialul.
Guvernul trebuie încă să decidă în legătură cu numele viceprim-ministrului care îi va prelua atribuţiile.
Petkov, preşedintele Rumen Radev, miniştri cheie şi politicieni de top, precum preşedintele parlamentului, au participat luni la o lungă şedinţă a Consiliului pentru securitate naţională.
Printre altele, după reuniunea de luni a Consiliului Consultativ pentru Securitate Naţională (CCNS), care s-a concentrat pe poziţia Bulgariei privind extinderea UE la Republica Macedonia de Nord şi Albania, preşedintele Adunării Naţionale Nikola Mincev s-a simţit rău şi imediat a făcut un test care s-a dovedit pozitiv pentru COVID-19, a anunţat biroul de presă al Parlamentului, citat de agenţia BTA.
În zilele următoare, Nikola Mincev va participa la şedinţele parlamentare de la distanţă, cu respectarea regulilor adoptate de Adunarea Naţională.
La întâlnirea CCNS au participat preşedintele Rumen Radev, prim-ministrul Kiril Petkov, miniştri şi alţi experţi.
Premierul Petkov şi şefa cabinetului său politic Lena Borislavova vor fi plasaţi în carantină, a confirmat serviciul de presă al Consiliului de Miniştri pentru BTA.
''Regulile care se aplică tuturor celorlalţi, se aplică şi lor şi vor fi respectate'', a subliniat serviciul de presă al guvernului.
Criză sanitară la vârful statului: Toți politicienii de top din Bulgaria au intrat în izolare, după o ședință a Consiliului pentru Securitate Națională
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

3
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
3

154
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
154

22
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
22

899
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
899

56
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
56

419
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
419

597
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
597

1.113
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.113

1.644
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.644

722
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
722

1.047
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
1.047

1.343
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.343

118
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
118















Comentează