Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a atins un nivel record în trimestrul trei din 2018, se arată într-un raport publicat marţi de Institutul pentru Cercetarea Forţei de Muncă (IAB).
Datele au subliniat soliditatea pieţei forţei de muncă, aceasta urmând să sprijine în continuare creşterea bazată pe consum a celei mai mari economii europene, transmite DPA.
În perioada iulie - septembrie existau 1,24 milioane de locuri de muncă neocupate la nivel naţional - cel mai ridicat nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990 - arată datele IAB. Comparativ cu trimestrul precedent, s-a înregistrat o creştere de 23.000 de locuri de muncă vacante, iar faţă de perioada similară din 2017 un avans de 140.000.
Raportul IAB este realizat trimestrial şi sunt intervievaţi aproximativ 9.000 de angajatori din diverse sectoare ale economiei.
Cea mai mare cerere de locuri de muncă este înregistrată în sectoarele economice unde se produc sau se procesează bunuri în fabrici. În cursul ultimelor 12 luni, numărul locurilor de muncă vacante în acest sector a crescut cu peste o treime, ajungând în prezent la 160.000.
Săptămâna trecută, Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât în octombrie cu 11.000, până la cifra ajustată de 2,29 milioane.
Rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, s-a menţinut la 5,1% luna aceasta, fiind cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990. Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5,1%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să scadă cu 12.000.
În schimb, numărul de angajaţi a urcat cu 557.000 în septembrie, ajungând la nivelul record de 45 de milioane, a anunţat separat Oficiul Federal de Statistică (Destatis).
Criză profundă în Germania: numărul locurilor de muncă vacante, la un nivel record
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1
FOTO Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, întâlnire cu Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România: Am reliefat rolul Portului Constanţa ca hub logistic strategic la Marea Neagră
1

5
Europa trebuie să acționeze rapid: Războiul din Orientul Mijlociu pune în pericol stabilitatea economică europeană
5

502
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
502

35
Schimbare neașteptată în economia americană: PIB-ul pentru ultimul trimestru al anului 2025, revizuit în scădere
35

24
Germania a înregistrat cel mai mare număr de insolvenţe din ultimii 12 ani
24

72
Războiul alungă turiștii din Dubai: Plaje goale și hoteluri cu reduceri masive, mii de lucrători afectați
72

21
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
21

71
Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
71

2.315
Alertă pe piața alimentelor după acordul UE–Mercosur. Șeful ANSVSA anunță controale stricte: 'Standardele nu sunt negociabile'
2.315

11
Digital Innovation Summit Bucharest 2026 s-a încheiat la Palatul Parlamentului
11

466
Curs valutar, 13 martie
466

3.440
FOTO-VIDEO Revoluție în industria auto: Un producător de anvelope a inventat roțile cu 'gheare' / Cum funcționează noua tehnologie
3.440

58
Războiul din Iran schimbă modul în care muncesc angajații din Asia de Sud-Est
58

















Comentează