Preşedintele israelian Reuven Rivlin a respins duminică cererea liderului alianţei de centru Albastru-Alb, Benny Gantz, de a prelungi cu două săptămâni termenul de formare a unui guvern de unitate naţională, termen ce expiră luni, transmit agenţiile internaţionale de presă potrivit Agerpres.
Şeful statului l-a informat pe Gantz că "în actualele circumstanţe nu este posibilă extinderea perioadei de formare a unui guvern", indică un comunicat al preşedinţiei.
Termenul expiră luni la miezul nopţii (22.00 GMT).
Benny Gantz a fost desemnat pe 16 martie să formeze guvernul după alegerile generale din 2 martie, al treilea scrutin în mai puţin de un an. Fără un acord clar pentru a obţine majoritatea parlamentară necesară în rândul blocului anti-Netanyahu, fostul lider militar a fost ales preşedinte al parlamentului pe 29 martie, după ce s-a alăturat, în mod neaşteptat, premierului. Negocierile au eşuat însă din cauza fragmentării scenei politice israeliene.
Benjamin Netanyahu a solicitat în mod repetat formarea unui guvern de unitate şi de urgenţă, care să fie condus succesiv de el şi de Benny Gantz. Acesta din urmă a refuzat, susţinând că nu doreşte să facă parte dintr-un guvern condus de Netanyahu, acuzat de corupţie.
Cel mai longeviv prim-ministru din istoria Israelului, Netanyahu îşi clamează constant nevinovăţia şi susţine că este victima unei "vânători de vrăjitoare' din partea parchetului şi a presei.
În paralel, Israelul a închis duminică majoritatea zonelor ultrareligioase evreieşti din Ierusalim în demersurile vizând limitarea propagării noului coronavirus în cartierele dens populate, unde rata de infectare este ridicată, notează Reuters.
Tot duminică, guvernul israelian a dispus purtarea de măşti în public.
În Ierusalim, locuitorii pot merge la cumpărături în apropiere de casă, dar sinagogile au fost închise în tentativa de a îngrădi contaminarea, directivă valabilă în întreaga ţară.
Israelul a raportat 10.878 de cazuri confirmate de contaminare şi 103 de decese asociate noului coronavirus, iar oficialii palestinieni au raportat 268 de cazuri în Cisiordania şi Fâşia Gaza, cu două decese.
Ministrul palestinian de finanţe Shukri Bishara a afirmat că a cerut Israelului să ajute Cisiordania să facă faţă dificultăţilor economice provocate de coronacriză, precizând că a solicitat transferul a minim 500 milioane de şekeli (140 milioane de dolari) pe lună către Autoritatea Palestiniană în cadrul taxelor colectate de autorităţile israeliene. De obicei, suma colectată de Israel este de circa 700 milioane de şekeli pe lună (195 milioane de dolari), în schimbul unui comision de 3%, din importurile venite via porturile israeliene, notează Reuters. Autoritatea palestiniană se aşteaptă ca aceste venituri să scadă cu peste 50% din cauza scăderii schimburilor comerciale, în contextul coronacrizei.
Criza politică din Israel continuă iar zonele ultrareligioase din Ierusalim au fost închise
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

5
'Facem mulți bani': Trump laudă creșterea prețului petrolului, provocând furia senatorilor
5

368
Tensiunile din Iran au dus la creșterea Euriborului. Ce înseamnă pentru românii cu credite ipotecare
368

2.136
Trump intră în forță în criza din Golf - Nave de război trimise pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz
2.136

4.267
Se formează încet o nouă alianță anti-SUA în Orientul Mijlociu: planul pus în mișcare de Iran
4.267

138
Iranul amenință SUA și Israel: 'Forţele noastre armate sunt ferm determinate să dea inamicului o lecţie memorabilă'
138

5.998
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
5.998

2.736
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
2.736

56
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
56

77
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
77

3.618
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
3.618

2.560
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.560

3.084
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
3.084

3.083
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
3.083
















Comentează