Australia a cerut luni armatei din Myanmar să o elibereze pe şefa guvernului de facto Aung San Suu Kyi şi pe restul liderilor politici arestaţi, acuzând-i pe militari că 'încearcă din nou să preia controlul' asupra ţării, informează AFP prealuat de agerpres.
"Facem apel la armată să respecte statul de drept, să rezolve disputele prin mecanisme legale şi să elibereze imediat toţi liderii (politici) din societatea civilă şi pe celelalte persoane reţinute ilegal", a declarat ministrul de externe Marise Payne.
Liga Naţională pentru Democraţie (LND) din Myanmar denunţă o lovitură de stat produsă luni dimineaţa după ce purtătorul de cuvânt al partidului a anunţat arestarea liderei formaţiunii, Aung San Suu Kyi, a preşedintelui Win Myint, precum şi a altor oficiali de rang înalt din partid.
Vorbind la telefon din Yangon, Myo Nyunt a spus că se aşteaptă ca personalul de securitate să apară în curând pentru a-l aresta. 'Aştept sosirea lor acum', a spus el, potrivit dpa.
Aceste arestări s-au produs cu câteva ore înainte ca parlamentul rezultat din ultimele alegeri legislative, organizate în noiembrie, să înceapă prima sesiune.
Militarii denunţă de mai multe săptămâni nereguli în desfăşurarea alegerilor legislative din noiembrie, câştigate covârşitor de partidul lui Aung San Suu Kyi. Partidul condus de câştigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 1991, Aung San Suu Kyi - criticată pe scară largă la nivel internaţional pentru modul de gestionare a crizei musulmanilor rohingya dar care continuă să se bucure de sprijinul majorităţii populaţiei -, a câştigat fără drept de apel alegerile din noiembrie, obţinând 83% din cele 476 de mandate.
Sub pretextul pandemiei de COVID-19, alegerile 'nu au fost nici libere şi nici corecte', a acuzat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al armatei, Zaw Min Tun.
Militarii susţin că au identificat milioane de cazuri de fraudă, printre care voturi din parte a mii de alegători centenari sau minori şi au cerut publicarea listelor electorale pentru a fi verificate.
La conferinţa de presă de marţea trecută, purtătorul de cuvânt al armatei nu a exclus o preluare a controlului de către militari care să gestioneze ceea ce a calificat ca fiind o criză politică.
Temerile au crescut miercuri după ce şeful armatei, generalul Min Aung Hlaing, cel mai puternic om din Myanmar, a declarat că, în anumite circumstanţe, Constituţia ar putea fi 'revocată'.
Peste 12 ambasade, inclusiv cea a SUA şi Delegaţia UE, au cerut vineri Myanmarului să "adere la standardele democratice", alăturându-se ONU într-un cor al îngrijorării internaţionale faţă de o posibilă lovitură de stat.
Alegerile din noiembrie au fost cel de-al doilea scrutin general după 2011, când junta militară care a condus ţara timp de jumătate de secol a fost dizolvată. Cu toate acestea, armata continuă să deţină o putere importantă deoarece controlează trei ministere cheie (Internele, Apărarea şi Frontierele).
Criză Myanmar: Australia cere armatei eliberarea imediată a liderilor politici
Explorează subiectul
Articole Similare

360
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
360

523
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
523

20
Franța pregătește interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru adolescenții sub 15 ani
20

479
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
479

23
Accesul la internet ar putea fi restabilit pentru companii în următoarele două zile, potrivit unui oficial iranian
23

1.957
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
1.957

23
Autoarea atacului cu cuţitul de la Hamburg, internată de justiţie într-un spital psihiatric
23

71
Efectele acțiunilor ICE lovesc în partidul lui Trump - Un republican se retrage din cursa pentru funcția de guvernator al statului Minnesota
71

1.281
Incident incredibil: un român a încercat să fure un tren, apoi a atacat o polițistă și a provocat pagube. Unde a fost dus bărbatul
1.281

2.115
Armele care fac ravagii în Ucraina - Au făcut peste 70% dintre victime
2.115

2.239
În raportul serviciilor secrete apare scris negru pe alb: amenințarea din partea Rusiei e tot mai mare
2.239

2.060
Politolog rus, teorie matematică privind refuzul de unire între România și Moldova: „Ar perturba echilibrul actual”
2.060

1.493
Bătălia pentru Pokrovsk - Presiunea rusă scade, Ucraina rezistă
1.493

















Comentează