Premierul italian Giuseppe Conte a calificat drept un pas important către o politică migratorie europeană noul plan privind politica europeană de azil prezentat miercuri de Comisia Europeană, dar a cerut garanţii privind redistribuirea migranţilor către celelalte state ale UE şi repatrierea celor fără drept de azil, relatează agenţiile AFP şi EFE potrivit Agerpres.
''Pactul asupra migraţiei este un pas important către o politică migratorie cu adevărat europeană. Consiliul European trebuie acum să conjuge solidaritatea şi responsabilitatea'', a scris premierul italian pe Twitter.
''Avem nevoie de certitudine asupra repatrierilor şi relocărilor: ţările din prima linie nu pot gestiona singure fluxurile (migratorii) în numele Europei'', a adăugat Conte, după ce Comisia Europeană a propus un pact european asupra migraţiei şi azilului care cuprinde un mecanism de 'solidaritate obligatorie' între statele membre.
Deşi nu sunt prevăzute cote obligatorii de refugiaţi ca în 2016, conform noii propuneri Comisia Europeană va stabili totuşi cote pentru statele membre ale UE în funcţie de populaţia şi de nivelul lor de dezvoltare economică, dar aceasta vor avea ca alternativă în locul relocărilor alte contribuţii, precum finanţarea şi efectuarea repatrierii migranţilor fără drept de azil sau construcţia de tabere de refugiaţi.
Acestea sunt însă alternative nerealizabile pentru ţările mici, care nu au mijloacele necesare, remarcă pentru AFP o sursă europeană. Mai mult, unele state de origine ale migranţilor refuză să-şi preia cetăţenii înapoi.
Criza migranților - Italia cere garanţii privind repatrierile şi relocările către alte state UE
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

23
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
23

4.175
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
4.175

113
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
113

6.484
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
6.484

3.710
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
3.710

4.135
Liderul suprem al Iranului nu poate conduce țara: S-ar afla în stare de inconștiență, tratat în secret pentru o afecţiune „gravă”
4.135

2.307
Iranul vrea să-și protejeze centralele cu „lanțuri umane” după amenințarea lui Donald Trump
2.307

65
India face un pas important în programul nuclear civil
65

7.578
Cutremur politic la Washington! Democrații cer demisia șefului Pentagonului după acuzații grave legate de războiul din Iran
7.578

2.870
Mai mult companii aeriene se pregătesc pentru raționalizarea combustibilului: Zborurile vor fi anulate/ Oamenii rămân fără vacanțe
2.870

84
Trei oameni au murit într-un atac cu drone în regiunea Vladimir, Rusia
84

132
Armata israeliană le-a comunicat iranienilor să evite folosirea trenurilor până marţi seară
132

112
Secretarul general al ONU le cere Statelor Unite şi Israelului să se abțină de la atacarea infrastructurii civile din Iran
112
















Comentează