Regiunea transnistreană a intrat, din nou, joi, în stare de urgenţă în economie, măsura fiind instituită pentru o perioadă de 30 de zile, din cauza dificultăţilor de a se aproviziona cu gaz natural.
Sovietul Suprem, aşa cum se numeşte parlamentul local de la Tiraspol, a susţinut în unanimitate propunerea liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, de a introduce starea de urgenţă.
Starea de urgență
Potrivit Tiraspolului, introducerea stării de urgenţă este o măsură temporară şi este determinată de dificultăţile privind livrările de gaze naturale. Principala problemă invocată ţine de autorităţile regiunii separatise proruse este desfăşurarea lentă a operaţiunilor de decontare pe teritoriul Uniunii Europene.
Potrivit NewsMaker, Tiraspolul a reintrodus starea de urgenţă în economie după ce agentul de plată pentru gazele livrate regiunii transnistrene s-a schimbat din nou. Vicepremierul Republicii Moldova pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, susţine că problema este una tehnică, nu politică, şi a apărut după ce autorităţile de la Tiraspol au refuzat schema de livrare a gazelor propusă de Chişinău şi susţinută de partenerii europeni, şi a optat, în schimb, pentru mecanismul sugerat de Moscova – pe care îl califică drept nesustenabil. Vicepremierul avertizează că, în aceste condiţii, crizele energetice şi stările de urgenţă ar putea deveni recurente în regiune.
Republica Moldovenească Nistreană (RMN), entitate nerecunoscută, trăieşte de aproape un an în regim de criză energetică şi economie strictă. Totul a început după ce Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc pe teritoriul său – gaz care, timp de trei decenii, a ajuns „gratuit” în regiune şi a constituit baza supravieţuirii atât a economiei locale, cât şi a regimului politic de la Tiraspol, un bastion pro-rus.
În prezent, Tiraspolul primeşte doar 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi, o cantitate suficientă doar pentru gospodării şi instituţiile sociale. În schimb, acest volum nu acoperă necesităţile marilor întreprinderi industriale din regiune şi nici ale Centralei de la Cuciurgan (MGRES). Până la declanşarea crizei, centrala funcţiona pe gaz şi era principalul furnizor de energie electrică pentru întreaga Republică Moldova. În prezent, MGRES operează preponderent pe cărbune şi mai produce energie doar pentru consumul intern al regiunii transnistrene.
CUM S-A AJUNS LA ACEASTĂ SITUAŢIE
În regiunea transnistreană, gazul nu mai ajunge direct de la Gazprom. Formal, nu se mai vorbeşte despre gaz rusesc, ci despre gaz european, cumpărat de pe piaţa UE şi livrat printr-o schemă complexă, în mai multe etape: prin compania moldovenească MoldovaGaz (operatorul naţional, al cărui pachet de control aparţine Gazprom), prin operatorul transnistrean Tiraspoltransgaz şi prin compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG. Deşi livrările sunt europene, plata pentru acest gaz este făcută de Rusia, iar Transnistria îl primeşte, în mod formal, sub formă de credit.
Instabilitatea vine din mai mulţi factori simultan: achiziţii fragmentate şi verificările efectuate de băncile europene asupra companiilor prin intermediul cărora Rusia achită aceste livrări. În realitate, asta înseamnă că economia transnistreană funcţionează de la un lot de gaz la altul: fiecare problemă de plată sau orice întârziere în verificările bancare din Europa se poate transforma imediat într-un nou risc de criză energetică pentru întreaga regiune.
Până la declanşarea războiului din Ucraina, Transnistria primea constant gaz rusesc, şi anume gratuit. Preţul gazului în regiune era de câteva ori mai mic decât cel de pe piaţă, iar sumele achitate de locuitori şi de mediul de afaceri rămâneau integral în bugetul local, fiind folosite de aşa-zisele autorităţi locale pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. De menţionat că, datorită preţurilor foarte mici, nivelul de gazificare din Transnistria era extrem de ridicat, iar sursele alternative de încălzire aproape că nu erau folosite, reaminteşte NewsMaker într-o analiză.
La începutul lunii ianuarie 2025, când livrarea gazului rusesc a fost oprită, în satele din stânga Nistrului furnizarea a fost întreruptă complet, iar în oraşe a fost menţinută doar pentru aragazele de gătit. Întreaga industrie dependentă de gaz s-a oprit, iar Centrala de la Cuciurgan a fost nevoită să treacă pe cărbune. Problema era complicată şi de faptul că MGRES poate funcţiona doar cu un tip de cărbune de cea mai bună calitate – antracitul. Asigurarea livrărilor a fost dificilă, deoarece acesta este extras în principal în Donbas, o zonă afectată de conflictul militar încă din 2014. În regiunea transnistreană existau anumite rezerve de antracit acumulate înainte de 2014, însă odată cu declanşarea crizei energetice, aceste stocuri au fost practic consumate într-o singură lună.
În cele din urmă, pentru aprovizionarea regiunii a fost stabilită o schemă complexă: gazul pentru malul stâng este livrat de MoldovaGaz, care îl primeşte la frontieră de la compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG, iar plata este efectuată de compania JNX General Trading L.L.C., înregistrată în Dubai. Ulterior, companiile care efectuau plăţile s-au schimbat de mai multe ori, însă toate au avut sediul în Dubai. Chiar şi aşa, livrările după noua schemă au început abia la jumătatea lunii februarie. Până atunci, timp de o lună, gazul a fost furnizat regiunii de Chişinău, datorită unui ajutor financiar de 20 de milioane de euro oferit de Uniunea Europeană.
AJUTOR DE LA UE REFUZAT
Chişinăul a condiţionat aceste livrări de câteva cerinţe. Tiraspolul trebuia să elibereze mai mulţi deţinuţi politici, să reia retransmiterea postului public Moldova 1 în regiune, să demonteze posturile de control instalate în 2022 şi să soluţioneze problemele Liceului din Rîbniţa, instituţie aflată în subordinea autorităţilor constituţionale.
Tot atunci, Uniunea Europeană a propus Transnistriei un pachet de asistenţă în valoare de 60 de milioane de euro, însă cu condiţii suplimentare: respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, majorarea treptată a preţului gazului pentru consumatori până la nivelul pieţei – în contextul în care tarifele locale erau de câteva ori mai mici – şi excluderea industriei energointensive din programul de sprijin.
Tiraspolul a refuzat, însă, cele 60 de milioane de euro şi practic nu a comentat acest subiect.
De menţionat că cei 3 milioane de metri cubi de gaz pe zi, pe care regiunea transnistreană a început să-i primească odată cu funcţionarea „schemei ungare”, reprezintă mult mai puţin decât volumul livrat regiunii în ultimele trei decenii. Doar pentru consumul intern din timpul iernii, regiunea are nevoie de aproximativ 3,7 milioane de metri cubi pe zi.
Din acest motiv, la începutul primăverii, autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au redus brusc temperatura în sistemul centralizat de încălzire – o măsură fără precedent până atunci.
În ajunul actualului sezon de încălzire, aşa-zisul şef al guvernului republicii nerecunoscute, Alexandr Rozenberg, a îndemnat locuitorii de pe malul stâng al Nistrului să economisească resurse energetice: „Situaţia practic nu s-a schimbat, de aceea trebuie să economisiţi, ca să avem posibilitatea de a porni producţiile”. În paralel, în instituţiile regiunii finanţate din „buget” au început să fie instalate cazane pe combustibil solid.
Comentează