Qatarul a anunţat joi reîntoarcerea ambasadorului său în Iran şi restabilirea relaţiilor diplomatice totale cu Teheranul, pe fondul crizei dintre Doha şi Arabia Saudită, decizie salutată de Teheran, informează AFP şi dpa, scrie agerpres.ro.
Ministerul de Externe al Qatarului a subliniat, într-un comunicat, că doreşte întărirea relaţiilor cu Iranul, ţară cu care el împarte cel mai mare câmp gazifer din lume.
Qatarul este condus, la fel ca Arabia Saudită, de o dinastie sunită, în timp ce Iranul este o ţară majoritar şiită.
La 5 iunie, Arabia Saudită şi aliaţii săi au rupt relaţiile lor diplomatice cu Doha, pe care au acuzat-o de susţinerea grupărilor extremiste şi de apropiere de Iran.
Rechemarea ambasadorului Qatarului de la Teheran a venit ca urmare a atacurilor din ianuarie 2016 împotriva misiunilor diplomatice saudite în Iran, care au venit ca reacţie la executarea unui lider şiit în Arabia Saudită.
'Statul Qatar a anunţat azi că ambasadorul său la Teheran revine (în această capitală) pentru a-şi exersa atribuţiunile diplomatice', subliniază Ministerul Afacerilor Externe de la Doha, exprimându-şi dorinţa de 'a întări relaţiile bilaterale cu Republica Islamică Iran în toate domeniile'.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Bahram Ghassemi, a salutat această decizie, precizând că ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif şi omologul său qatariot Mohamed ben Abderrahman al-Thani au avut miercuri seara o convorbire telefonică.
'În timpul acestei conversaţii, partea qatariotă şi-a exprimat dorinţa de a face să revină ambasadorul său la Teheran şi noi salutăm această decizie', a declarat Ghassemi. 'După cum a declarat ministrul nostru de externe, dezvoltarea relaţiilor cu vecinii noştri este o prioritate absolută a diplomaţiei noului guvern', care şi-a preluat funcţiile săptămâna aceasta. 'Primim favorabil orice pas constructiv şi pozitiv', a adăugat Ghassemi.
De la începutul crizei cu ţările din Golf care şi-au închis frontierele cu Qatarul, emiratul gazifer s-a orientat spre Iran şi Turcia, în special pentru a importa produse alimentare. Aceste două ţări au exprimat o puternică solidaritate cu Doha.
Criza din Golf: Qatarul a anunţat joi reîntoarcerea ambasadorului său în Iran
București
4°C
Articole Similare

717
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
717

1.107
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.107

549
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
549

812
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
812

1.039
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.039

88
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
88

1.481
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.481

927
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
927

2.862
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.862

51
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
51

80
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
80

6.344
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.344

2.228
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.228














Comentează