Marea Britanie pregăteşte în coordonare cu SUA şi Canada sancţiuni împotriva celor care se fac responsabili de reprimarea mişcării de contestare a preşedintelui belarus reales Aleksandr Lukaşenko, a anunţat joi şeful diplomaţiei britanice, Dominic Raab, informează AFP. Sancţiunile ar putea introduse chiar de vineri, potrivit unor surse citate de Reuters.
Londra dorea să se alăture sancţiunilor Uniunii Europene în acest sens, care nu au fost adoptate însă din lipsă de unanimitate a statelor membre.
"Dată fiind această întârziere şi învestitura frauduloasă a lui Lukaşenko, am ordonat (serviciilor de resort din Foreign Office) să pregătească sancţiuni vizându-i pe responsabilii acestor grave încălcări ale drepturilor omului", a declarat Raab în parlament.
"Ne coordonăm cu SUA şi Canada pentru a pregăti listele corespunzătoare, în cel mai scurt timp", a adăugat ministrul britanic de externe, reiterând că "nu vom accepta rezultatele acestor alegeri trucate".
Patru surse apropiate de acest subiect, care au dorit să li se păstreze anonimatul, au menţionat pentru Reuters că sancţiunile americane, canadiene şi britanice ar putea fi impuse chiar de vineri, deşi acest termen ar mai putea întârzia date fiind provocările pe care le presupune coordonarea între cele trei capitale.
Aleksandr Lukaşenko, preşedinte din 1994, şi-a preluat oficial cel de-al şaselea mandat miercuri, după o ceremonie de învestitură care nu a fost anunţată dinainte, de teamă - potrivit opoziţiei - ca oamenii să nu iasă în stradă.
Uniunea Europeană, Germania, ţările baltice, Polonia şi SUA au indicat ulterior că nu-l recunosc pe Lukaşenko ca preşedinte legitim al Belarusului.
Criza din Belarus - Marea Britanie, SUA şi Canada pregătesc sancţiuni împotriva responsabililor represiunii
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

136
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
136

965
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
965

24
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
24

762
Topul filantropilor din SUA: cât au donat miliardarii și ce nume mari lipsesc de pe listă
762

58
Zelenski, după o întrevedere cu prințul din exil al Iranului: „Ierarhia regimului din Iran a suferit pierderi semnificative”
58

48
Rusia o declară "agent străin" pe strănepoata liderului sovietic Nikita Hruşciov
48

863
Trump se simte „onorat” să-i ucidă pe iranieni: „Ei omoară oameni nevinovați în întreaga lume de 47 de ani”
863

1.914
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
1.914

2.492
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
2.492

1.266
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
1.266

95
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
95

840
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
840

3.927
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.927
















Comentează