Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, acuză actuala conducere PSD a judeţului că doreşte deliberat să falimenteze principalul operator de energie termică din Vâlcea - CET Govora, societate aflată deja în insolvenţă, dar şi în restrângere de activitate după ce în vară a pierdut principalul utilaj de exploatare de la mina de cărbune din Alunu.
Buican a făcut aceste declaraţii după ce luni a intermediat o întâlnire a reprezentanţilor Ciech Sodă România cu ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Daniel Popescu, pentru rezolvarea situaţiei de la uzina de sodă din Râmnicu Vâlcea, închisă de aproape două luni ca urmare a neînţelegerilor pe care conducerea companiei le-a avut cu cei de la CET Govora în ceea ce priveşte preţul de furnizare a aburului industrial.
"Din partea Ministerului Economiei există o deschidere maximă. Din păcate, nu acelaşi lucru se poate spune de către CET Govora şi a celor care administrează şi patronează această companie. Impresia mea este că în mod deliberat se doreşte falimentarea CET Govora, existând interese uriaşe privind preluarea perimetrelor de exploatare a cărbunelui de la Berbeşti-Alunu de către grupurile de interese politico-economice ce se află în spatele actualilor conducători ai judeţului Vâlcea. Clientela politică a PSD arde de nerăbdare să preia activele CET Govora, exact ca nişte vulturi ce dau târcoale unui leş" a declarat Buican, citat într-un comunicat de presă al PNL Vâlcea, transmis marţi AGERPRES.
Potrivit acestuia, concluzia după această întâlnire de la Ministerul Economiei, la care au participat liderii sindicatului "Sodistul", directorul general al Ciech Sodă România, Witold Urbanowski, şi preşedinte Consiliului de Administraţiei al companiei cu capital majoritar polonez, Dawid Jakubowicz, este că principala "frână" a rezolvării acestei probleme este "dezinteresul" celor care conduc CET Govora.
"Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, domnul Virgil Daniel Popescu, şi-a manifestat deschiderea totală privind susţinerea soluţiilor prezentate şi a promis că atâta timp cât va fi ministru, instituţia pe care o conduce va acorda tot sprijinul în vederea implementării unor măsuri care să asigure judeţului Vâlcea şansa unei dezvoltări durabile. În urma discuţiilor, toţi cei prezenţi au fost de acord că principala 'frână' în rezolvarea problemei de pe platforma chimică vâlceană o reprezintă 'dezinteresul' patronatului şi al administratorului judiciar de la CET Govora. Având în vedere toate aceste aspecte, participanţii la această întâlnire de la Ministerul Economiei au căzut de acord ca aceste întâlniri să continue şi a fost stabilit un parcurs clar al etapelor necesare implementării soluţiilor prezentate, cu totala implicare din partea Ministerului Economiei", se mai arată în comunicatul PNL Vâlcea.
Compania Ciech Sodă România a oprit temporar producţia în uzina de sodă din Râmnicu Vâlcea pe 18 septembrie, după ce CET Govora a denunţat unilateral contractul de furnizare a aburului industrial şi a cerut renegocierea preţului, pornind de la o valoare cu aproape 130% mai mare decât cea de anul trecut.
De asemenea, cei aproximativ 550 de angajaţi ai uzinei de sodă care lucrau în producţie au fost trimişi acasă, într-o situaţie similară fiind şi salariaţii de la CET Govora, care se află în şomaj tehnic prin rotaţie, după ce în această vară societatea s-a văzut nevoită să îşi restrângă activitatea ca urmare a prăbuşirii principalului utilaj de exploatare din cariera Alunu.
Cristian Buican: Clientela politică a PSD arde de nerăbdare să preia activele CET Govora
Explorează subiectul
Articole Similare

1.271
Daniel Funeriu, după scandalul Recorder: „Nu mai strigați reformă. Statul trebuie refondat”
1.271

68
Cristian Popescu Piedone, mesaj către clasa politică și protestatari: 'România poate fi reformată, dar nu ruptă'
68

116
VIDEO Acțiunea Conservatoare cere revenirea în România a sistemului electoral interbelic cu primă electorală
116

1.317
Șeful Romsilva Arad, obligat să restituie bonusul de pensionare de aproape 300.000 de lei. Ministrul Mediului a făcut anunțul
1.317

3.079
Scandalul din PNL escaladează - Chirica îi răspunde lui Muraru: „Eu am contribuit ca dumneavoastră să fiţi deputat şi nu invers”
3.079

1.690
ÎCCJ demontează acuzațiile: „Nu a existat nicio decizie de desființare a completurilor penale”
1.690

1.905
Presiune pentru schimbarea Legilor justiției după filmul Recorder, în pofida validării europene
1.905

55
Europarlamtarul Dan Motreanu declară că PPE susţine majorarea fondurilor dedicate inovării şi promovează simplificarea regulilor pentru accesarea fondurilor UE
55

3.582
Filmul Recorder agită apele în PNL - Liderul PNL Iași îl atacă pe primarul municipiului Iași, colegul său de partid
3.582

955
România pierde din nou dreptul de vot la ESA, în timp ce Guvernul întârzie plățile. Două proiecte de HG încearcă acum să acopere restanțele de zeci de milioane
955

3.200
„Nu justiție capturată, ci justiție sub presiune” – Avocatul Robert Roșu, avertizează, după filmul Recorder, că emoția a luat locul probei
3.200

2.949
DOCUMENT | Mega-dosarul Geotop, verdict final pentru fostul baron Nicușor Constantinescu: Scapă penal, dar rămâne cu o datorie imensă la stat
2.949

3.134
George Simion: Nu ne sperie întoarcerea lui Kovesi. Documentarele nu rezolvă justiția, doar căderea PSD-USR poate
3.134





















Comentează