Unul dintre cei mai sângeroși criminali în serie din România ar putea ieși din pușcărie. Este vorba despre Sütő Ferenc, bărbatul care a ucis cu sânge rece mai mulți oameni și a trăit ani la rând ca un prădător în pădurile din Satu Mare. Condamnatul are și o 'listă neagră' cu 17 persoane, luând deja viața a patru dintre acestea.
Sütő Ferenc ar putea reveni în libertate după ce Tribunalul Bihor i-a admis cererea de a i se înlocui pedeapsa detențiunii pe viață cu o pedeapsă de 25 de ani de închisoare. Cum bărbatul a executat deja acest termen, el este, practic, la un pas de a ieși din penitenciar.
Decizia instanței nu este definitivă, dar, potrivit surselor judiciare, citate de Bihoreanul, este posibil ca procurorii să nu o conteste. Motivul nu ține de comportamentul deținutului în penitenciar, ci de prevederile Codului penal în vigoare la momentul condamnării. Legea de atunci stipula că, în momentul în care un condamnat la detențiune pe viață împlinește vârsta de 60 de ani, pedeapsa se transformă automat în 25 de ani de închisoare.
Noul Cod penal, intrat în vigoare în 2014, a ridicat pragul la 65 de ani și a eliminat caracterul automat al înlocuirii, lăsând judecătorilor libertatea de a decide, în funcție de periculozitatea condamnatului, dacă pedeapsa se transformă în închisoare pe termen de 30 de ani. Cum Sütő Ferenc a fost condamnat înainte de 2014, beneficiază însă de legea mai favorabilă.
Un criminal cu patru victime și o „listă neagră”
Sütő Ferenc, originar din satul Ser, județul Satu Mare, este considerat unul dintre cei mai feroce criminali în serie ai României. Împlinind 60 de ani pe 4 septembrie, bărbatul poartă în spate o poveste de crime, răzbunări și violențe extreme, care au șocat opinia publică la începutul anilor 2000.
Prima victimă a apărut în 1992, când, lucrând ca ajutor de cioban în județul Arad, a fost alungat de stăpânul turmei. Șase luni mai târziu, l-a ucis cu brutalitate și i-a ascuns cadavrul, descoperit abia după aproape două decenii. În 1995, împreună cu un complice, a intrat în casa unui bătrân din Sălaj, l-a înjunghiat mortal și a furat tablouri de valoare, pe care le-a vândut pentru câteva mii de mărci germane.
Ani mai târziu, după alte condamnări pentru furturi și distrugeri, Sütő a început să-și pună în aplicare o „listă neagră” cu persoane pe care le considera dușmani: rude, consăteni, polițiști sau chiar fosta soție. În iunie 2000, și-a ucis cel mai apropiat prieten, poreclit „Cobra”, pe care îl bănuia de trădare. Două zile mai târziu, a omorât cu bâta un vecin care îl reclamase la Poliție și a incendiat magazinul unei femei care l-ar fi denunțat.
În timpul anchetei, criminalul și-a recunoscut faptele și chiar a declarat cinic că „îi pare rău doar de prietenul Cobra”, restul victimelor nefiind, în ochii lui, demne de compasiune.
Capturarea și condamnarea
În iunie 2000, după o amplă operațiune a Poliției și Jandarmeriei, Sütő Ferenc a fost capturat în pădurile din apropierea satului natal. În fața procurorilor, și-a recunoscut toate crimele, iar expertiza psihiatrică a confirmat că, deși are tulburări antisociale severe, discernământul îi era intact.
Procesul său a fost marcat de violență și amenințări chiar în sala de judecată, unde le-a spus magistraților: „Dacă evadez sau voi fi eliberat, vă pedepsesc pe toți”. În final, a fost condamnat la detențiune pe viață, pe care și-a ispășit-o în mai multe penitenciare din țară.
De-a lungul anilor, instanțele au respins cererile sale de liberare condiționată, invocând comportamentul oscilant și abaterile disciplinare din detenție. A fost surprins că își intimida colegii de celulă, ba chiar amenința telefonic rudele acestora pentru datorii minore.
O decizie cu impact național
Acum, însă, Tribunalul Bihor a aplicat prevederile vechiului Cod penal, transformând pedeapsa în 25 de ani de închisoare, termen pe care Sütő Ferenc l-a executat deja. Dacă hotărârea va rămâne definitivă, România se va confrunta cu eliberarea unuia dintre cei mai sângeroși criminali în serie din ultimele decenii – un om care a recunoscut că a omorât patru persoane și care a trăit ani la rând ca un prădător, cu o „listă neagră” de 17 posibile victime.


































Comentează