Creșteri pentru o parte dintre salariați: Cum se aplică majorarea salariului minim brut de la 1 iulie 2026 - Sumele suplimentare care ajung la stat

Autor: Diana Pană

Publicat: 26-12-2025 23:45

Actualizat: 26-12-2025 23:55

Article thumbnail

Sursă foto: COMBO

Salariul minim brut pe economie va crește de la 1 iulie 2026, iar modificarea va afecta peste 1,75 milioane de angajați, potrivit datelor analizate de termene.ro. Majorarea presupune atât un salariu brut mai mare, cât și schimbări în modul de impozitare, cu efecte directe asupra veniturilor nete ale salariaților, costurilor firmelor și încasărilor statului.

Începând cu 1 iulie 2026, salariul minim brut va urca de la 4.050 de lei la 4.325 de lei, ceea ce înseamnă o majorare de 276 de lei. În urma noilor reguli fiscale, un angajat plătit cu salariul minim va primi în plus aproximativ 119 lei net pe lună.

Totodată, suma neimpozabilă din salariul minim se reduce de la 300 de lei la 200 de lei. Această parte nu va mai fi supusă impozitului pe venit și nici contribuțiilor sociale (CAS și CASS).

Cum se aplică noile reguli fiscale

După 1 iulie 2026, din salariul minim brut de 4.325 de lei, doar 4.125 de lei vor reprezenta baza de calcul pentru taxe și contribuții. Astfel:

  • CAS (25%) se va aplica la 4.125 de lei, rezultând 1.031 de lei;

  • CASS (10%) va fi de 413 lei;

  • impozitul pe venit (10%) se va calcula la baza impozabilă de 2.681 de lei, adică 268 de lei;

  • contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM – 2,25%) va fi de aproximativ 93 de lei.

În total, taxele lunare achitate către stat pentru un angajat cu salariul minim vor ajunge la circa 1.805 lei, față de aproximativ 1.641 lei înainte de majorare, potrivit Gândul.

Impactul asupra angajatorilor

Pentru firme, creșterea salariului minim va genera un cost suplimentar de aproximativ 284 de lei pe lună pentru fiecare angajat plătit la nivelul minim. Acest cost provine în principal din majorarea salariului brut, la care se adaugă creșterea contribuției asiguratorii pentru muncă.

Costul total suportat de angajator va ajunge la 4.418 lei lunar pentru fiecare salariat cu salariu minim, comparativ cu 4.134 lei înainte de 1 iulie 2026.

Câștigul statului

Deși salariații vor primi mai mulți bani în mână, statul va încasa, per angajat, aproximativ 156–164 de lei în plus pe lună din taxe și contribuții, ca urmare a noii structuri de impozitare și a salariului brut mai mare.

Majorarea salariului minim din a doua parte a anului 2026 vine astfel cu efecte diferite: un câștig moderat pentru angajați, costuri mai ridicate pentru firme și venituri suplimentare pentru bugetul de stat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri