Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară marţi a crescut cu 25% faţă de ziua precedentă, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, miercuri, AGERPRES.
"În data de 10.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 60.644 de persoane, dintre care 6.918 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 25% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 3.816 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 31%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.011 cetăţeni ucraineni (creştere cu 56%)", precizează IGPF.
De la declanşarea crizei până marţi, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 904.174 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 938.703 ucraineni.
Potrivit IGPF, măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate.
"Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute", transmite Poliţia de Frontieră.
Creştere cu 25% a numărului ucrainenilor care au intrat în ţară în ultimele 24 de ore, anunță IGPF
Explorează subiectul
Articole Similare

79
Afacerea murdară cu flori 'frumoase': un raport exploziv arată cât de periculos poate fi să oferi un buchet de trandafiri
79

492
Aceste 3 zodii vor avea în luna martie noroc cu carul și bucurii la tot pasul
492

413
Horoscopul zilei de 16 februarie 2026. Peștii au nevoie de odihnă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
413

2.316
Moarte suspectă în Cluj: Gheorghe Chindriș, fondatorul primului sat românesc din SUA, descoperit cu lovituri la cap
2.316

51
Accident într-o localitate din Mureș: Bărbat în stare gravă la spital, după ce s-a răsturnat cu mașina
51

551
Ministrul Energiei anunță soluția găsită pentru ca prețul gazelor să nu crească după expirarea plafonării
551

1.998
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.998

1.748
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.748

142
Doi bărbați au fost găsiți morți în locuințele lor din Cluj și Dolj: Anchete pentru ucidere din culpă și suspiciuni de crimă
142

1.630
Moment istoric pe Autostrada Sibiu–Pitești: începe străpungerea unuia dintre cele mai grele tuneluri din Carpați
1.630

22
FOTO Drum județean blocat în zona stațiunii Stâna de Vale: Bolovani și un copac au căzut pe carosabil
22

149
Mama fetiţei din Teleorman care a ajuns la spital cu un traumatism la cap şi cu alte semne de violenţă, reţinută alături de iubitul ei
149

1.102
Bătaie în parcarea unui supermarket din Neamț - Doi frați din Moldova, reținuți după un scandal început cu o tamponare
1.102

















Comentează