Epidemia cu coronavirusul de tip nou poate fi controlată prin măsuri secvenţiale şi se apropie momentul de a relua viaţa obişnuită şi activităţile economice, cât mai mult posibil, a declarat ministrul ungar al tehnologiei şi inovaţiei, Laszlo Palkovics, într-un interviu acordat cotidianului Magyar Hirlap, citat marţi de MTI notează Agerpres.
Potrivit ministrului, guvernul ungar ia în considerare în deciziile sale modele matematice şi epidemiologice, care au suportat crearea unui sistem de control "secvenţial", sau un mecanism de "retragere şi repornire" în privinţa restricţiilor.
Funcţionarea acestui mecanism este determinată de trei criterii fundamentale: nivelul de răspândire a virusului şi numărul de pacienţi care necesită tratament la spital; situaţia economiei; calitatea vieţii sociale, a explicat el.
În faza de "retragere" au fost introduse diverse restricţii pentru a încetini propagarea epidemiei prin reducerea drastică a contactului fizic, având în atenţie creşterea capacităţii spitalelor şi achiziţia de echipamente de protecţie. Dar, dat fiind că impactul economic al acestor măsuri şi sufocarea vieţii sociale nu sunt sustenabile, pentru săptămâna viitoare se prevede o fază de "repornire", restricţiile urmând să fie diminuate progresiv, pe baza unui program strict, astfel ca viaţa şi economia ţării să poată fi relansate, a spus ministrul ungar.
Acesta a menţionat că este de aşteptat o creştere a numărului de persoane infectate pe măsura intensificării contactelor. "Dar suntem pregătiţi să le tratăm în mod adecvat", iar dacă epidemia depăşeşte un prag definit, va fi reintrodusă politica de "retragere pentru a încetini din nou răspândirea virusului", a afirmat Palkovics.
Guvernul se află acum în faţa unei decizii dificile, de a calcula nivelul optim de intervenţie pentru aplicarea mecanismului de "retragere şi repornire", a notat ministrul ungar. "Dispunem de instrumentele de control, reglementare şi intervenţie şi putem măsura transmiterea virusului", a susţinut el. "Nu este uşor să menţinem epidemia la un nivel similar cu cel pe care l-am atins cu închiderea totală, dar acum trebuie să reglăm fin restricţiile astfel încât economiei şi oamenilor să nu le fie rău, ţinând totodată virusul la distanţă", a adăugat ministrul.
Palkovics a asigurat că guvernul ungar analizează continuu starea economiei şi se consultă cu actorii economici, menţionând că în unele sectoare cum este turismul activitatea practic s-a oprit şi ar fi corect să se vorbească de o relansare completă.
Potrivit lui, situaţia producţiei industriale şi a agriculturii este mai puţin grea, producătorii de maşini şi furnizorii redemarează şi în multe cazuri activitatea nu a încetat. "Cred că producţia industrială îşi va reveni mai repede decât cred mulţi", a apreciat ministrul ungar.
COVID-19 - Ungaria se pregătește pentru ridicarea restricțiilor
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

4.315
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
4.315

140
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
140

110
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
110

127
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
127

5.731
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
5.731

60
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
60

171
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
171

2.306
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
2.306

36
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
36

120
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
120

2.510
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.510

1.708
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.708

3.347
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
3.347
















Comentează