Serbia va demara joi campania naţională de vaccinare a populaţiei împotriva maladiei COVID-19, începând cu rezidenţii din căminele de îngrijire a persoanelor vârstnice, a anunţat miercuri preşedintele ţării, Aleksandar Vucic, citat de AFP.
Serbia devine astfel prima ţară din Balcani care îşi vaccinează populaţia împotriva maladiei COVID-19 şi, totodată, una dintre primele din Europa. În Uniunea Europeană, campaniile de vaccinare vor începe duminică, 27 decembrie.
Serbia, o ţară cu o populaţie de 7 milioane de locuitori, a primit marţi primele 5.000 de doze de vaccin anti-COVID produs de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech şi mizează pe o altă tranşă de circa 20.000 de doze în luna ianuarie.
"Vaccinarea începe mâine în Serbia cu vaccinul Pfizer", a declarat miercuri preşedintele Vucic în faţa reprezentanţilor presei.
"Este foarte important pentru noi ca vaccinarea să înceapă şi ca noi să încercăm să salvăm un număr cât mai mare de persoane", a adăugat preşedintele sârb.
Până la ora transmiterii acestor informaţii, peste 300.000 de persoane au fost infectate în Serbia cu noul coronavirus, iar aproape 2.800 dintre ele au murit.
Serbia, a cărei Agenţie pentru medicamente a autorizat vinerea trecută importurile de vaccin Pfizer-BioNtech, este prima ţară din Balcanii de Vest care a cumpărat un vaccin anti-COVID-19. Preşedintele Vucic a precizat că vaccinarea va începe în azilurile pentru vârstnici.
"Este important să îi protejăm pe aceşti oameni (...) pentru că peste 80% dintre persoanele care au decedat din cauza acestui virus teribil sunt persoane în vârstă şi ele sunt cele mai ameninţate", a adăugat Aleksandar Vucic.
Preşedintele sârb speră într-o vaccinare "mai masivă" către jumătatea lunii ianuarie, obiectivul fiind acela de a vaccina "sute de mii de persoane, sau chiar 1 milion de persoane (...), până la sfârşitul lunii ianuarie" cu prima doză a acestui vaccin.
Serbia, o ţară candidată la aderare în Uniunea Europeană, dar care întreţine relaţii strânse cu Rusia şi China, mizează, de asemenea, pe vaccinul rusesc Sputnik V şi pe cel produs de compania farmaceutică chineză Sinopharm.
Preşedintele Vucic a anunţat că Agenţia pentru medicamente din Serbia a obţinut "eşantioane cu alte vaccinuri", care sunt în prezent în curs de examinare.
COVID-19 - Serbia începe de joi campania de vaccinare
Articole Similare

7
Prinţesa norvegiană Mette-Marit va fi supusă unui transplant pulmonar
7

1.642
”Nava extraterestră” urmărită de toți astronomii a trecut pe lângă Pământ - Care este noua traiectorie
1.642

1.370
Un satelit Starlink s-a desprins de pe orbită şi va cădea pe Pământ - SpaceX colaborează cu NASA şi US Space Force
1.370

57
Cursa spațială - Ordin executiv semnat de Donald Trump pentru a asigura superioritatea SUA
57

2.546
'Ne-am angajat, am livrat' - UE trimite un semnal puternic Moscovei. Zelenski jubilează: 'Un sprijin care ne întărește rezistența'
2.546

89
Vladimir Putin anunţă vineri 'Rezultatele anului' într-o conferinţă de amploare
89

3.487
VIDEO Potop în Dubai - Poliţia a îndemnat joi locuitorii să rămâne în case
3.487

81
Controverse nucleare în Japonia - Guvernul de la Tokyo își reafirmă poziția
81

136
Rusia este îngrijorată de deciziile SUA privind Venezuela: Sperăm că Trump nu va comite 'o greşeală fatală'
136

89
Guvenul de la Praga pregătește preluarea CEZ
89

2.062
Liderul partidului lui Zelenski avertizează că un acord de pace va fi 'fie slab, fie foarte slab, fie inexistent'
2.062

170
DEZVĂLUIRI Șefii spionajelor rus și britanic au vorbit înainte de marea ședință a liderilor UE de la Bruxelles
170

6.736
VIDEO Administrația Trump provoacă un șoc. Mesaj fără precedent în SUA: bărbații albi sunt îndemnați să se plângă pentru discriminare
6.736

















Comentează