Franţa a înregistrat 16.096 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore, nou record de la începerea testării pe scară largă în ţară, potrivit informaţiilor date publicităţii joi seară de Direcţia de sănătate publică, relatează AFP potrivit Agerpres.
Precedentul record s-a ridicat la peste 13.000 de noi cazuri pe zi, nivel atins miercuri. În timp ce au fost anunţate noi măsuri de restricţie pentru a încerca să oprească răspândirea pandemiei, 52 de bolnavi de COVID-19 au murit în 24 de ore, la spital, a precizat serviciul public de sănătate.
Semn că pandemia progresează: proporţia persoanelor pozitive în raport cu numărul total de persoane testate (rata de pozitivare) a crescut continuu, atingând 6,5%, faţă de 6,2% miercuri şi 5,4% săptămâna trecută.
În ultimele şapte zile, spitalele au primit 4.258 de bolnavi noi, dintre care 718 cazuri grave la reanimare, cu 43 mai mult decât în ajun.
De la începutul pandemiei, în Franţa au fost înregistrate cel puţin 31.511 de decese legate de COVID-19, dintre care 20.940 în mediul spitalicesc.
În raportul său săptămânal, de asemenea difuzat joi, serviciul public de sănătate a avertizat în legătură cu o "majorare exponenţială a internărilor la reanimare" şi o "creştere a circulaţiei SARS-CoV-2 la persoanele în vârstă de 65 de ani şi mai mult".
Bazându-se pe datele până la 22 septembrie, serviciul public de sănătate a semnalat o "subestimare a majorării numărului de cazuri confirmate cauzată probabil de o saturaţie a capacităţilor de diagnostic", precum şi o subestimare a numărului de focare de contaminare.
COVID-19 - Nou record de infectări în Franța
București
15°C
Articole Similare

16
Serbia facilitează crimele de război israeliene prin exportul de arme (raportor ONU)
16

1.973
Teheranul continuă să lovească EAU - O persoană a fost ucisă în urma unui atac la Abu Dhabi
1.973

42
Grevă generală la aeroportul din Berlin: Peste 57.000 de pasageri afectați
42

2.996
SUA declară că au distrus capacitatea de lansare a rachetelor iraniene: Cum de Iranul încă mai trage?
2.996

107
Malaezia denunță acordul comercial cu SUA: Este "nul şi nevalabil"
107

35
Israelul continuă bombardarea Beirutului/ Noi ordine de evacuare în sudul Libanului
35

2.856
Propunerea lui Zelenski pentru SUA: Ar putea schimba radical funcționarea apărării anitiaeriene
2.856

48
Ucraina a primit un set complet de criterii de aderare din partea Uniunii Europene
48

131
Un general american este acuzat că a uitat hărți secrete într-un tren din Ucraina și că a băut până a căzut
131

54
Fost consilier de la Pentagon, implicat în scurgeri de informații
54

70
Consumul de alcool, interzis în restaurantele și cluburile de noapte din Damasc
70

69
Şase ucraineni şi un american, arestaţi în India pentru că au antrenat rebeli în Myanmar
69

83
"Epurare etnică" în Cisiordania - Un rapot ONU dezvăluie câți palestinieni au fost strămutăți în ultimul an: O "amploare fără precedent"
83
















Comentează